Închisoare pentru amendă neplătită în Germania – Polițiștii de la Secția Federală de Poliție din Berggiesshübel, Saxonia, au arestat cinci persoane în timpul unor controale efectuate pe autostrada A17. Împotriva acestora existau mandate naționale de arestare.
Controalele au fost efectuate în zona de odihnă „Am Heidenholz”. Patru bărbați, trei din România și unul din Bulgaria, au putut plăti amenzile alternative detenției și au fost eliberați din arestul poliției. Însă un alt cetățean român nu și-a permis plata sancțiunii. CITIȚI ȘI: În loc să ajungă la București, a ajuns după gratii. Pentru o amendă neplătită
Pentru că portofelul nu i-a permis achitarea sancțiunii, tânărul aflat la volanul unui ansamblu rutier a fost forțat să facă o „pauză” de 85 de zile. Duba Mercedes și remorca au fost lăsate parcate în zona de odihnă de pe A17.
Tânărul acum în vârstă de 28 de ani era căutat de Parchetul din Münster cu două mandate naționale de arestare. Fusese condamnat la o amendă totală de 4.756,83 euro de Judecătoria din Ibbenbüren în februarie 2021 și mai 2022 pentru conducere fără permis.
Pauza forțată de 85 de zile și-o va petrece într-o unitate de corecție din Dresda. CITIȚI ȘI: Doi români, două amenzi neplătite în valoare totală de peste 5.000 €. Au devenit colegi de penitenciar în Germania
Sursa: Bundespolizeiinspektion Berggießhübel. Poliția Română