Cu toate că românii se pot angaja fără restricţii în Germania, de ani de zile, interesul acestora pentru o activitate independentă s-a menţinut la fel de ridicat. Pentru foarte mulţi români, a înregistra şi a activă cu Gewerbe este o variantă mai plauzibilă, atât din punct de vedere al câştigurilor, cât şi al timpului investit.
Nu este, credem, o noutate pentru nimeni că atunci când o persoană activează cu Gewerbe are nevoie de un contabil cu care să se sfătuiască şi care să îi reprezinte oficial în relaţia cu administraţia financiară germana. Şi asta atât în faza incipientă, când e nevoie de completarea formularelor pentru administraţia financiară în vederea eliberării numărului fiscal, respectiv a stabilirii cu aproximaţie a unei cifre de afaceri, cât și ulterior, pentru raportările de tva şi alte declaraţii fiscale.
Biroul „Servicii pentru Românii din Germania- Frankfurt am Main a pregătit pentru cei care aveţi sau sunteţi interesaţi să aveţi Gewerbe în Germania, o serie de informaţii utile şi importante legate de partea contabilă, obligaţiile şi drepturile pe care le aveţi în relaţia cu administraţia fiscală germană. Cum aceasta este un articol informativ şi nu un curs de contabilitate, încercăm să explicăm în limbaj uzual câteva dintre aspectele de bază cu privire la obligaţiile fiscale în Germania.
Aşadar, să vedem care sunt obligaţiile fiscale ale unui lucrător cu Gewerbe şi ce reprezintă acestea.
Dacă pentru un angajat nu există de fiecare dată obligativitatea depunerii declaraţiei anuale, pentru un lucrător cu Gewerbe lucrurile stau altfel. Chiar dacă activiatea lucrătorului cu Gewerbe a fost redusă sau a lipsit cu desăvârşire, acesta are obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale: declaraţia anticipată privind TVA-ul, declaraţia de impozit pe profit şi declaraţia de impozit comercial.
Declaraţia anticipată privind TVA-ul se face lunar sau trimestrial, frecvență hotărâtă de administraţia financiară de pe raza oraşului dvs, şi scopul ei este raportarea, respectiv plata impozitului vânzărilor/ încasărilor. Fiind vorba despre o declaraţie anticipată, aceasta se depune în cursul anului şi apoi la sfârşitul anului fiscal, spre deosebire de celelalte declaraţii care se depun numai la sfârşitul anului fiscal. Astfel, declaraţiile fiscale pe 2018 se depun în 2019, în timp ce declaraţia anticipată privind TVA-ul s-a depus, în acest exemplu, în cursul anului 2018, ca notificare în avans, de cel puţin 4 ori.
Cum orice regulă are excepţiile ei, iată că obligativitatea nu se aplică întotdeauna cu privire la declaraţia de TVA. Excepţia apare în două situaţii:
– atunci când lucrătorul cu Gewerbe a optat pentru o înregistrare de „întreprindere/activitate mică“, cu cifra de afaceri anuală de până la 17.500, euro iar facturile emise de acesta nu conţin TVA;
– atunci când lucrătorul a obţinut certificatul de scutire la de administraţia financiară, aplicabil de exemplu în cazul lucrătorilor în construcţii.
Impozitul pe profit este o declaraţie obligatorie fără excepţie în cazul persoanelor care obţin venituri din activitate independentă, cum e activitatea Gewerbe. Ca bază de impunere este legea privind impozitul pe venit ( EStG). Este un impozit aplicat progresiv, care creşte atunci când profitul creşte, deci valoarea impozitului ( între 0 şi 42%) depinde de valoarea venitului impozabil.
Există însă o scutire fiscală de bază la impozitul pe venit în Germania, aplicabilă la un profit anual de cel mult 9,000 euro pentru persoanele necăsătorite ( raportat la 2018) şi 18,000 de euro pentru familii. Pentru anul în curs, valoarea scutirii fiscale este de 9,168 euro pentru persoanele necăsătorite şi 18.336 euro pentru familii.
Cu alte cuvinte, la un profit care se încadrează până la limita de scutire fiscală, nu veţi plăti impozit pe venit. Explicaţia este următoarea: statul german consideră că fiecare cetăţean trebuie să îşi poată permite necesităţile vieţii, de subzistenţă, cum ar fi hrana, haine, medicina de urgenţă şi un acoperiş deasupra capului.
Impozitul comercial este un impozit impus de municipalitate, mai exact de oraşul în care aţi deschis Gewerbe, şi se aplică la un profit de peste 24.500 euro. După cum vedeţi, există şi în acest caz o scutire.
Pentru că impozitul comercial este stabilit de municipalitate, poate diferi cu câteva procente de la un oraş la altul. De regulă, în oraşele metropolă aceast impozit tinde să fie mai mare decât în oraşele mai mici. 3,5% reprezintă cota naţională, însă valoarea efectivă depinde apoi de cota municipalităţii. În zona Frankfurt am Main cota municipalităţilor variază între 280-460%
Există lucrători independenţi care nu au obligaţia plății acestui impozit, excepţie făcând de pragul de scutire, şi asta pentru că se încadrează la categoria freelancer, o categorie clar delimitată în Germania, din care fac parte medicii, jurnaliştii, contabilii ori arhitecţii, spre exemplu.
Asta nu înseamnă neapărat că cei care lucrează ca freelancer sunt din această cauză taxaţi mai puţin, în general vorbind. Lucrătorul cu Gewerbe poate plăti impozit comercial, însă îl aplica/include în declaraţia de impozit pe venit şi astfel acest impozit scade.
Desigur, există şi alte costuri deductibile care se aplică, contabilul dvs. vă poate explica, în funcţie de situaţia individuală cât şi în ce cotă puteţi deduce.
Vă întrebaţi probabil ce se întâmplă dacă lucrătorul cu Gewerbe nu îşi depune declaraţiile fiscale. În acest caz, administraţia financiară are grijă să reamintească, în scris, depunerea declaraţiilor, la un anumit termen limită. Acest termen se poate prelungi, contabilul, dacă aveţi unul, cere uneori, în anumite cazuri, o prelungire termen de depunere.
După ce sunteţi tras de mânecă conform legislaţiei şi procedurilor şi tot nu reacţionaţi, primiţi o somaţie de depunere, apoi primiţi o amendă care, chiar dacă e plătită, nu vă scuteşte de obligaţia de a depune aceste declaraţii. Dacă insistaţi în continuare să nu raportaţi veniturile, administraţia financiară va estima veniturile dvs. şi va aplica în consecinţă impozitul pe care trebuie să îl plătiţi. Neplata duce la blocarea conturilor şi executarea silită. Cu toate astea, obligaţia de a declara veniturile reale nu dispare!
Aşadar, nu e o idee bună să nu vă îndepliniţi obligaţiile fiscale.
Merită menţionat şi faptul că, chiar dacă aţi închis activitatea Gewerbe, spre exemplu în luna februarie, tot aveţi obligaţia de a depune declaraţia fiscală pe anul respectiv. Închiderea Gewerbe (Gewerbeabmeldung) nu înseamnă că aţi încheiaţi socotelile cu finanţele.
Declaraţiile fiscale sunt de foarte multe ori asociate cu efort şi bătaie de cap pentru toţi cei care realizează venituri în Germania. Şi este just să fie aşa, nu toată lumea trebuie să se priceapă la chestiunile fiscale, pentru asta există contabilii. Aşa cum pentru probleme juridice există avocaţii, iar pentru probleme medicale medicii.
Din păcate, foarte mulţi români apelează la persoane nespecializate pentru a le întocmi diferite declaraţii fiscale, iar rezultatele sunt de multe ori dezastruoase. Apoi, cu multe probleme pe cap, termene limita sau datorii la finanţe, apelează într-un final la un contabil autorizat să le rezolve problema. Uneori problema poate fi rezolvată, cu efort şi voinţa. Alteori poate fi însă prea târziu. Acordaţi importanță încă de la începutul activităţii dvs. relaţiei cu contabilul!
Autori:
Claudia I. Weinberg – consultant de relocare
Alexandra Gerecht-Mahr – contabil autorizat/avocat
Biroul „Servicii pentru Românii din Germania“- Frankfurt am Main