Ştiri Germania – Rewe retrage mezeluri periculoase de la vânzare. Produs periculos retras de la vânzare în nouă landuri germane.
Rewe retrage din vânzare mezeluri periculoase
Producătorul Mühlen Gruppe Markenvertriebs GmbH informează despre retragerea unuia dintre produsele sale, care poate conține bucăți de plastic albastru.
Este vorba despre un pachet de 200 de grame de „ja! Delicatess Cervelatwurst”. Retragerea se aplică numai produselor cu data limită de utilizare de 15 august 2022 și numărul 4388840218462. Compania a declarat oficial că retragerea a fost doar o măsură de precauție. „Mici resturi de plastic albastru sunt motivul pentru rechemarea preventivă a lotului”, se arată într-un comunicat publicat pe 29 iulie.
În aceste landuri au fost rechemate produse suspecte
După cum a raportat portalul pentru consumatori al Oficiului Federal pentru Protecția Consumatorului și Siguranța Alimentelor Lebensmittelwarnung.de, mezelurile suspecte au fost retrase din lanțul de magazine Rewe din nouă state federale: Baden-Württemberg, Bavaria, Bremen, Hamburg, Hessa, Saxonia Inferioară, Renania de Nord-Westfalia, Renania-Palatinat și Schleswig-Holstein.
Clienții sunt rugați să nu consume acest produs sub nicio formă. Potrivit comunicatului de presă, prețul de achiziție „va fi rambursat, chiar și fără a prezenta chitanța” .
Bucăți de plastic albastru în brânză
Produsul lactat „Milbona Emmentaler gerieben” a fost retras de la vânzare în opt landuri la 22 iulie din același motiv.
Brânza contaminată a fost vândută în Lidl într-un total de opt landuri: Baden-Württemberg, Bavaria, Berlin, Brandenburg, Hamburg, Saxonia Inferioară, Renania-Palatinat, Schleswig-Holstein.
>>> Ați servi așa ceva? S-a inventat vinul albastru. În Germania, se poate comanda online
Sursa: Lebensmittelwarnung.de, ZiarulRomanesc.de