Sari la conținut

Germania: Radar furat în timpul unei monitorizări a circulației

30/03/2022 16:58 - ACTUALIZAT 30/05/2023 15:20

Germania, radar furat. Săptămâna trecută, în timpul unei verificări a vitezei pe șoseaua B27, un radar mobil a fost furat în numai câteva secunde. Acum, poliția cere ajutorul populației pentru a-l găsi pe hoț.

Germania: Radar furat

Furtul a fost comis miercuri, 23 martie, între orele 9:30 și 10:30, în timp ce agenții de poliție rutieră verificau traficul pe B27, lângă Haunetal-Neukirchen, în districtul Hersfeld-Rotenburg (landul Hessa).

Şofer din Germania, surprins de radar cu o viteză de 221 km/h într-un tunel în care limita era de 80 km/h

Radarul mobil era conectat cu un cablu la mașina de serviciu a poliției. Vehiculul era parcat mai departe de radar pentru a nu fi observat de șoferi, acesta fiind probabil motivul pentru care polițiștii nu au văzut furtul.

Când au constatat în cele din urmă că radarul nu mai transmite imagini, aparatul și hoțul deja dispăruseră. Conform polițiștilor, radarul valorează în jur de 30.000 de euro.

Germania: Atenție la amenzile neplătite! Un român a achitat 1.600 € pentru a se putea întoarce în țară

Poliția solicită populației să contacteze orice secție de poliție în cazul deținerii unor informații.

Un alt radar a fost incendiat

Un alt caz în care a fost implicat un radar s-a consumat după numai patru zile în Unna (Renania de Nord-Westfalia), unde un aparat de monitorizarea vitezei a fost incendiat.

Porumbel din Germania, prins de radar zburând cu 15km/h peste limita legală

Duminică, 27 martie, în jurul orei 10:35, un martor a sunat la Pompieri după ce a observat că radarul mobil de pe Rote-Haus-Straße a fost incendiat de un bărbat îmbrăcat în haine închise la culoare.

Și în acest caz poliția face apel la populație să furnizeze orice informație care ar putea ajuta la identificarea făptașului.

Explozii misterioase în Germania: Un aparat RADAR a fost distrus în mijlocul nopții

Sursa: Osthessen News. Polizei Unna. ZiarulRomanesc.de