Germania elaborează o listă de măsuri – printre care obligativitatea purtării măştilor sanitare în locuri publice, limitarea adunărilor şi accelerarea anchetelor epidemiologice – a căror punere în practică ar urma, potrivit autorităţilor de la Berlin, să permită renunţarea treptată, începând cu 19 aprilie, la interdicţiile de circulaţie impuse pentru limitarea răspândirii epidemiei COVID-19, transmite Reuters, conform Agerpres.
Potrivit proiectului unui plan de acţiune elaborat de Ministerul de Interne german şi consultat de Reuters, măsurile respective ar trebui să fie suficiente pentru a menţine sub 1 valoarea medie a numărului de oameni infectaţi de fiecare persoană purtătoare a virusului SARS-CoV-2, astfel încât viaţa publică se va putea relua gradual.
Pentru ca acest lucru să fie posibil, vor fi puse în practică mecanisme pentru a identifica în termen de 24 de ore de la stabilirea diagnosticului peste 80% dintre cei cu care a avut contact cu o persoană infectată.
În schimb, şcolile vor putea fi redeschise pe baza unei analize de la regiune la regiune, iar controalele frontaliere stricte vor fi relaxate, adaugă documentul citat.