Sari la conținut

Germania înregistrează cea mai bună evoluție economică din ultimii șase ani

Etichete:
03/11/2017 13:18 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:05

Germania se îndreaptă către cea mai bună performanţă din punctul de vedere al creşterii economice din ultimii şase ani, în condiţiile în care consumul este impulsionat de o piaţă a muncii solidă, iar companiile sunt mai încrezătoare ca oricând că redresarea economiei mondiale va alimenta cererea externă, scrie Bloomberg. Germania este unul din campionii mondiali ai exporturilor.

Potrivit institutului german pentru cercetare economică DIW, aceasta este toamna de aur a economiei germane, creşterea PIB-ului urmând să se situeze în continuare cu mult peste medie, la 0,7% în trimestrul trei şi la 0,9% în trimestrul patru. „Economia germană se îndreaptă către 2018 cu motoarele turate la maxim“, spune Ferdinand Fichtner, de la DIW.

Banca centrală a Germaniei, Bundesbank, anticipează că economia germană şi-a menţinut ritmul de creştere din primul semestru în trimestrul trei, potrivit Bloomberg. Primele date vor fi publicate pe 14 noiembrie. Într-un sondaj separat, economiştii anticipează o creştere de 0,5%.

Rata şomajului din Germania a scăzut în octombrie, companiile făcând angajări pentru a face faţă cererii în creştere.

Potrivit datelor biroului federal de statistică, numărul total al şomerilor a scăzut cu 11.000 la 2,495 milioane de persoane, un declin peste aşteptările analiştilor.

Rata şomajului s-a menţinut la 5,6%, cel mai scăzut nivel de la reunificare. Piaţa solidă a muncii este aşteptată să susţină în continuare un ciclu de creştere bazat pe consum în Germania, contribuind la creşterea veniturilor fiscale, creştere care va permite guvernului viitor să impulsioneze investiţiile, potrivit Reuters.

„Piaţa muncii continuă să înregistreze performanţe foarte bune“, arată Detlef Scheele, şef al agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă. Potrivit acestuia, Institutul pentru cercetare în domeniul ocupării forţei de muncă se aşteaptă ca rata şomajului să scadă cu aproximativ 60.000 în 2018, scrie Bloomberg.

„Piaţa germană a muncii este în continuare un motor impresionant al întregii economii“, arată Carsten Brzeski, econo­mist-şef al ING-Diba. „Situaţia ilustrează în acelaşi timp de ce nu asistăm încă la majorări salariale consistente“.

Numărul germanilor cu slujbe slab plătite se menţine aproape de un maxim istoric, iar sindicatele se concentrează pe calitatea muncii pe lângă negocierea unor salarii mai mari, mai arată Brzeski.

Potrivit estimărilor DIW, producţia industrială ar urma să crească în continuare graţiei dinamismului cererii externe. Investiţiile companiilor vor fi de asemenea impulsionate, în special în condiţiile în care încrederea sectorului de business a crescut substanţial recent. DIW anticipează de asemenea că Germania va înregistra o oarecare încetinire a consumului privat. Venitul nominal continuă să crească, însă, situată la 1,7%, inflaţia va fi mult mai ridicată decât în ultimii ani din cauza preţurilor energiei. În loc să scadă, acestea vor tinde să crească. Drept rezultat, consumatorii nu vor mai avea la fel de mulţi bani disponibili în buzunare ca în trecut.

După alegerile din parlamentul german, multe firme par să conteze pe începutul unei ere de aur pentru economia germană, arată Fichtner de la DIW.

„Totuşi, noul guvern va trebui să vină cu rezultate concrete. În acest moment, negocierile pentru crearea unei coaliţii creează impresia că actualul excedent bugetar este împărţit pentru a servi unei game întregi de interese ale partidelor în locul stabilirii unor priorităţi clare şi a unor investiţii în viitorul Germaniei“, notează Fichtner, potrivit ZF.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc