La Hamburg, tribunalul a decis de curând că un imigrant irakian de 29 de ani, Ali D., nu poate fi considerat vinovat de viol asupra unei minore (bărbatul a abuzat o fetiță de 13 ani) pentru că nu avea de unde să știe că are mai puțin de 14 ani (în Germania persoanele sub 14 ani sunt considerate copii). Astfel curtea i-a arătat clemență nu numai pentru că bărbatul a mărturisit infracțiunea, ci și pentru că, întrucât a comis violul fiind beat, avea o ”vinovăție redusă”.
La Berlin, un tribunal l-a achitat pe un turc acuzat de viol fiindcă victima sa nu a putut demonstra că nu și-a dat consimțământul. Ascultând depoziția în care femeia povestea că a fost împinsă către barele de oțel de la capătul patului, că a fost violată în mod repetat timp de patru ore, că a urlat și rugat bărbatul să se oprească, până când, pierzându-și conştiența, a cedat, curtea a întrebat-o: ”Este probabil, așadar, ca în acel moment bărbatul să fi crezut că ați fost de acord?”. Și astfel judecătorii au decis că le este imposibil să stabilească dacă este vorba de un viol sau pur și simplu de ”sex sălbatic”, conform culturii turcești.
În Austria, Curtea Supremă a redus pedeapsa de la șapte la patru ani unui anume Amir A., irakian de 21 de ani acuzat că a violat un băiețel de 10 ani într-o piscină publică din Viena. Pe timpul procesului, violatorul a recunoscut că l-a violat pe băiat, dar numai pentru că se afla într-o ”urgență sexuală”, fiind, de fapt, în ”abstinență” de patru luni. Și mai mult, doi agenți de poliție au fost concediați când, după luni de zile, au fost acuzați că nu au intervenit la cererea de ajutor a unut tânăr care nu știa cum să reacționeze în timp ce iubita lui era violată de un grup de imigranți în rezervația naturală Siegaue de lângă Bonn.
Am putea continua cu aceste știri de groază din Germania și împrejurimi însă există două elemente care se repetă cu o inerție dezarmantă: obișnuitele locuțiuni pentru descrierea infractorilor respectând corectitudinea politică (”cu pielea neagră”; ”Individ cu aspect străin”; ”o persoană din sud”, ”un bărbat care vorbește prost germana”), și cutremurătoarele alibiuri luate de bune, ”eram beat” sau ”nu știam că violul este aici o infracțiune” cu care se apărăr vinovații.
Din păcate, deliberata și neîncetata lipsă de atenție din partea autorităților privind urgența violurilor în Germania este și mai evidentă dacă ne uităm la cifrele dramatice ale rapoartelor publicate de poliție. Pe 27 aprilie BKA, poliția federală judiciară, a trimis presei un raport privind ”Criminalitatea în contextul migrației” (Kriminalität im Kontext von Zuwanderung), în care se înregistrează o creștere de aproape 500% a infracțiunilor sexuale comise de imigranți (agresiuni sexuale, violuri și abuzuri sexuale asupra minorilor) pe timpul ultimilor patru ani.
Din raport reiese că Zuwanderer (categorie care în germană indică solicitanții de azil, refugiații și imigranții ilegali) au rezultat vinovați de 3.404 infracțiuni sexuale în 2016, circa nouă pe zi. Cu 102% în plus față de 2015 când infracțiunile similare imputabile imigranților au fost 1.683 – circa cinci pe zi. În 2014, în schimb, erau circa trei pe zi – 949 de infracțiuni sexuale într-un an. În 2013 circa două pe zi – 599 infracțiuni sexuale într-un an. Cifre care din câte se pare se agravează de la an la an. Raportul conturează și o hartă clară a fluxului de imigranți din Germania: majoritatea vinovaților pentru infracțiunile comise în 2016 erau din Siria (numărul lor a crescut cu 318,7% din 2015), Afghanistan (+329,7%), Algeria (+100%) și din Maroc (+115,7%).
Unii vor obiecta că infracțiunile de tip sexual în Europa nu sunt o noutate, însă este doar o modalitate de a acoperi nu numai gravitatea acestor date, ci și tăcerea care învăluie această urgență. Unii vor susține în schimb că e rasist să subliniezi și să evaluezi în manieră diferită o infracțiune numai pentru că cel care o comite este un imigrant clandestin (cuvânt, ca să vezi, dispărut din dicționarele occidentale). Se poate să aibă dreptate din punct de vedere juridic, dar se poate ca totul să se desfășoare în perimetrul juridic? Chiar nu ne putem pune întrebări de natură socială, culturală, și mai ales etică, în fața realității pe care o povestim? Fără a incomoda, prin aceasta, puritanii.
Alții, apoi, vor spune că avem o perversă ”obsesie”. De mai mult timp, deja, nu se mai vorbește de ”integrare”, ci numai de ”ospitalitate” protejată de mâna lungă a multiculturalismului. Un sofism comod, elaborat pentru că răsturnarea perspectivei ar însemna să se impună respect ”stăpânului casei”: integrarea necesită înainte de toate să fie acceptați de societate. În schimb în ideologia multiculturală ospitalitatea este sinonimul lăsării dreptului deplin de a ocupa un teritoriu fără obstacolul ”neînsemnat” de a-și adapta propriul comportament.
Și astfel Europa a încetat să mai fie leagănul civilizației ajungând să reprezinte primul prototip al unei adunări de indivizi atomizați într-o comunitate retribalizată. Occidentalii nu mai sunt ținuți laolaltă nici de o simțire comună, nici de o cultură care a născut ceea ce lumea invidiază și copiază, nici de acea busolă cu ajutorul căreia s-a orientat (și încă o face) lumea orientală, nici, cu atât mai puțin, de o legătură de sânge, ci de simpla putere a unui stat în care tot mai puțini se simt reprezentați. Rezultatul sunt toate statele fragile care au pierdut deja controlul diferitelor Molenbeek ale Europei și care sunt sortite să se destrame.