Sari la conținut

Germania: Bonusul de 300 de euro pentru copii va fi plătit în două tranșe

15/06/2020 16:00 - ACTUALIZAT 08/07/2021 16:24

Guvernul german a stabilit vineri, 12 iunie, că bonusul de 300 de euro pentru copii va fi plătit în două tranșe de câte 150 € în septembrie și octombrie. Banii vor fi trasferați în conturile părinților odată cu alocația Kindergeld.

Acest ajutor financiar pentru familii face parte dintr-un pachet de stimulare economică de 130 de miliarde de euro, menit să relanseze economia și să sprijine persoanele din Germania.

Familiile care așteaptă nașterea unui copil în acest an vor primi, de asemenea, bonusul, deoarece acesta va fi acordat tuturor copiilor eligibili pentru Kindergeld în 2020, a declarat ministrul Familiei, Franziska Giffey.

Părinții nu trebuie să întreprindă niciun demers pentru încasarea bonusului, acesta fiind transferat automat.

Bonusul reprezintă un sprijin în special pentru familiile cu venituri mici și este privit ca o mulțumire adusă tuturor părinților care au fost nevoiți să preia educarea și îngrijirea copiilor lor atunci când școlile și grădinițele s-au închis pentru a stopa răspândirea Covid-19, a informat Spiegel.