Sari la conținut

Germania a adoptat o lege privind instalarea unei rețele publice de stații de încărcare ultrarapidă a mașinilor electrice

Etichete:
21/05/2021 09:21 - ACTUALIZAT 21/05/2021 09:26

Deputaţii germani au adoptat, în cursul nopţii de joi spre vineri, o lege privind instalarea unei reţele publice de staţii de încărcare ultrarapidă pentru automobilele electrice până în 2023.

Aceste staţii vor fi echipate cu încărcătoare de mare putere, adică o putere de cel puţin 150 de kilowaţi, ceea ce va permite încărcarea bateriei în câteva minute. Staţiile de încărcare ultrarapide sunt un element crucial pentru parcurgerea unor distanţe mari cu un vehicul electric.

În prezent, în Germania, prima economie europeană, există doar aproximativ 800 de staţii de încărcare cu o putere de cel puţin 150 de kilowaţi, adică aproximativ 2,4% din toate staţiile de încărcare accesibile publicului, informează Ministerul german al Transporturilor.

Merkel, îngrijorată că Uniunea Europeană nu poate produce cipurile și bateriile de care are nevoie

Pentru cele 1.000 de noi staţii de încărcare ultrarapide, statul federal nu va fi operatorul reţelei ci va încheia contracte pe termen lung cu firme private. Procedura de depunere de oferte ar urma să fie lansată în vara acestui an.

Piaţa auto din Germania cunoaşte de mai multe luni o explozie a vânzărilor de automobilele electrice, stimulate şi de primele consistente acordate de guvern la achiziţionarea acestor automobile. Înmatriculările de automobile 100% electrice sau hibride au crescut în luna aprilie cu aproape 400% comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, pentru a ajunge la 50.800 de unităţi, adică o cotă de piaţă de 22%.

Benzinăriile din Germania, obligate să ofere stații de încărcare electrică

Mai mulţi constructori auto, printre care BMW Group, Mercedes Benz AG, Ford Motor Company, Volkswagen Group şi Hyundai Motor Group, au înfiinţat în 2017 firma Ionity, cu sediul la München (sudul Germaniei), având drept obiectiv stimularea utilizării vehiculelor electrice pe distanţe lungi. La finele lui 2020 această societate mixtă a instalat în Europa o reţea de 300 de staţii de încărcare reprezentând peste 1.200 de încărcătoare individuale în Europa.

Luna trecută, Curtea de Conturi Europeană a publicat un raport conform căruia UE trebuie să accelereze instalarea staţiilor de încărcare a automobilelor electrice. Potrivit ECA, există riscul ca obiectivul privind un milion de puncte de încărcare a automobilelor electrice până în 2025 să fie ratat dacă procesul de instalare continuă în ritmul actual. Pentru a recupera decalajul ar fi nevoie de 150.000 de noi puncte de încărcare în fiecare an, adică aproape 3.000 în fiecare săptămână, informează Agerpres citând AFP.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc