Majoritatea germanilor sunt mulţumiţi de modul în care guvernul ţării lor gestionează criza coronavirusului, arată un sondaj de opinie, la două luni după ce Germania a raportat primul său caz de contaminare, informează vineri dpa, citată de Agerpres.
Potrivit sondajului, realizat pentru agenţia de presă germană de YouGov, 54% dintre cei peste 2.000 de respondenţi au mai degrabă o părere pozitivă despre acţiunile întreprinse de guvernul condus de Angela Merkel.
De asemenea, 14% dintre participanţii la sondaj s-au declarat foarte mulţumiţi de aceste acţiuni şi doar 38% au spus că sunt mai degrabă nemulţumiţi, în timp ce 8% nu au dat un răspuns.
Guvernul german a implementat măsuri fără precedent pentru a stăvili propagarea virusului, printre care limitarea contactelor dintre cetăţenii săi.
Bundesrat, camera superioară a Parlamentului german, urmează să voteze vineri asupra bugetului de urgenţă pentru finanţarea pachetului de ajutor menit să-i susţină pe cetăţenii şi oamenii de afaceri din Germania în timpul crizei coronavirusului.
Aceasta este ultima aprobare necesară pentru acest pachet în valoare de 156 de miliarde de euro, care a trecut deja de camera inferioară, miercuri.
Pachetul include ajutor pentru serviciile de sănătate şi business, precum şi fonduri care să acopere anticipata scădere a veniturilor din taxe, în condiţiile în care pandemia a afectat foarte tare cea mai mare economie a Europei.