Un grup de şoferi de camion români, care furau în zone de servicii de pe autostrăzi mărfuri din alte camioane, precum alcool şi material electronic, a fost destructurat de poliţişti europeni, au anunţat vineri Europol şi Eurojust, informează AFP citată de Agerpres.
În urma unei operaţiuni transfrontaliere întreprinse marţi şi care a vizat grupul, compus din 30 de cetăţeni români, au fost arestate 14 persoane (12 în România şi 2 în Germania).
„Grupul este suspectat de furturi în zone de servicii de pe autostrăzi, amenajate pentru transportatorii de marfă de-a lungul principalelor axe rutiere între România, Franţa şi Germania”, a anunţat într-un comunicat agenţia europeană a poliţiei Europol.
Jefuiau TIR-uri în Germania, Franţa şi Austria, prejudiciu URIAŞ. Zeci de români sunt anchetaţi
Grupul funcţiona într-un mod rapid şi foarte mobil, ţintind în special camioanele ce staţionau şi care transportau produse de lux, precum parfumuri, cosmetice, alcool şi mici aparate electronice.
Mărfurile furate au fost estimate la circa 2,5 milioane de euro, potrivit Europol.
În România, ofițerii au descoperit peste 100 de cutii cu laptopuri noi, 100 de cutii cu parfumuri și produse cosmetice în ambalajul original. În plus, s-au putut identifica două camioane care erau complet încărcate cu încălțăminte și îmbrăcăminte de înaltă calitate. De asemenea, au fost confiscate numeroase televizoare și cutii cu sticle scumpe de vin și coniac, informează un comunicat al Poliției din Emsland.
În timpul perchezițiilor în Germania, anchetatorii au găsit în jur de 50 de perechi de pantofi sport noi și peste 60 de cutii cu cuțite noi într-un subsol.
Şoferii erau angajaţi cu acte în regulă în transportul rutier, fapt pe care ei îl foloseau ca alibi pentru deplasări regulate prin Europa.
Furturi de motorină pe autostrada A44 din Germania. Suspecții principali sunt români
Odată sosiţi în spaţii de servicii de pe autostradă preselecţionate, în Franţa şi în Germania, şoferii deschideau prelatele camioanelor ce staţionau şi furau mărfuri, înainte de a se întoarce în România.
Produsele erau apoi „vândute rapid prin circuite comerciale ilegale”, a precizat Eurojust, agenţia europeană pentru cooperare judiciară.
Drone ale forţelor de ordine franceze au permis localizarea suspecţilor, iar poliţişti francezi şi germani au fost trimişi în România pentru a desfăşura operaţiunea, coordonată de Europol şi Eurojust, instituţii cu sediul la Haga, în Ţările de Jos.
Percheziție și arestare români în Germania: