Sari la conținut

Drapele de pe clădirile publice din Germania, coborâte în bernă pentru funeraliile reginei Elisabeta a II-a 

19/09/2022 11:25 - ACTUALIZAT 19/09/2022 12:21
funeraliile reginei Elisabeta a II-a

Știri Germania. Drapele de pe clădirile publice din Germania sunt coborâte în bernă luni, pentru funeraliile reginei Elisabeta a II-a care au loc la Londra.

Toate instituţiile federale trebuie să facă acelaşi lucru, a precizat ministrul de Interne, Nancy Faeser.

O postare pe Twitter a ministerului a fost însoţită de hashtag-ul #RestInPeace (‘Odihnească-se în pace’) şi de o fotografie cu suverana.

Nostradamus a prevăzut anul morții Reginei. „Urmează abdicarea Regelui”

Ministerele de Interne din mai multe landuri au dispus de asemenea coborârea drapelelor în bernă în faţa clădirilor oficiale, la fel şi unele consilii locale.

Regina a murit la 8 septembrie. A doua zi, steagul Marii Britanii (Union Jack) a fost proiectat pe cel mai faimos monument din Germania, Poarta Brandenburg din Berlin.

Cu puțin timp înainte de moartea Reginei, un curcubeu uriaș a apărut peste Londra: „A fost un semn”

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier se numără printre liderii din întreaga lume care iau parte la funeraliile de la Londra.

Sursa: dpa. Agerpres. ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc