Sari la conținut

Exodul CREIERELOR: campionul României la șah mută pentru naționala Germaniei

02/07/2015 13:16 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:01

Un șahist de origine română, Liviu-Dieter Nisipeanu, mare maestru internațional, a ales să reprezinte Germania din anul 2014 iar de atunci rezultatele au fost mereu foarte bune. Ultima sa performanță s-a înregistrat la Dortmund. El a urcat pe locul al doilea în cadrul celui mai puternic turneu german, ajuns la ediția a 43-a.

Născut la 1 august 1976, la Brașov, a început șahul la vârsta de 7 ani. În vara anului 2005, el a reușit cea mai mare performanță din cariera sa și din istoria șahului românesc, câștigarea medaliei de aur la Campionatul European care a avut loc în Polonia. Această performanță l-a propulsat pe locul 15 în ierarhia mondială cu un coeficient ELO de 2.707 puncte. În competiția de la Varșovia au fost la start 220 de participanți. Nisipeanu a obținut atunci 7 victorii și 6 remize, cu un rezultat foarte bun, de 10 puncte din 13 posibile.

În runda a patra de la Dortmund, remiza dintre Liviu-Dieter Nisipeanu, cu piesele negre, și rusul Ian Nepomniaci a fost consemnată la finalul unei partide maraton, cu 75 de mutări, în care s-a jucat apărarea Caro-Kann, conform Agerpres.

Maestrul român Nisipeanu este depășit doar de rusul Vladimir Kramnik, care ocupă prima poziție în clasamentul provizoriu, ambii cu 3 puncte. Pe locurile următoare sunt: Fabiano Caruana (SUA) 2,5 puncte, Arkadij Naiditsch (Germania) cu 2 puncte, Hou Yifan (China) campioana mondială la feminin, rusul Ian Nepomniaci și Wesley So (SUA), fiecare cu câte 1,5 puncte, ultimul loc fiind ocupat de germanul Georg Meier cu 1 punct.

Liviu-Dieter Nisipeanu va juca, vineri, în runda a cincea, cu piesele albe, împotriva lui Georg Meier.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc