Sari la conținut

Doi polițiști și un biciclist din Germania, băgați în spital de un român

26/08/2019 08:41 - ACTUALIZAT 28/04/2020 21:13

Un român a băgat în spital 2 polițiști și un biciclist, într-o bătaie care a avut loc în stradă, în orașul Karlsruhe din Germania.

Tânărul de 34 de ani a atacat oamenii din trafic cu o bară de fier, iar apoi polițiștii care au intervenit. A fost cu greu imobilizat, informează Observator.

Incidentul s-a consumat pe Ludwig-Erhard-Allee, unul dintre bulevardele importante din Karlsruhe.

Sâmbătă, în jurul orei locale 14.00 (15.00 ora României), românul de 34 de ani a atacat mai întâi un șofer, apoi un scuterist cu o bară de fier, dar aceștia au reușit să scape.

Tânărul s-a năpustit apoi spre un biciclist, pe care l-a lovit cu o bară de fier. Victima s-a prăbușit pe asfalt și a fost fără cunoștință preț de momente bune, scrie ziarul local karlsruhe-insider.de.

Spre norocul său, biciclistul a purtat cască și a fost protejat în altercație. A fost transportat însă la spital de pe urma loviturilor.

Alertată, o patrulă a poliției a intervenit, însă românul a continuat să fie extrem de agresiv. I-a atacat pe agenți cu aceeași bară de fier și i-a lovit. O polițistă și colegul ei au fost grav răniți și au fost spitalizați. Un al treilea polițist a fost și el rănit, dar nu a vrut să fie spitalizat.

Agenții au intervenit și cu un câine polițist, care, de asemenea, a fost rănit ușor, scrie ziarul t-online.de.

”Din cauza atacurilor cetățeanului român, a fost nevoie de folosirea unui câine al poliției naționale, care a fost însă strangulat de atacator”, au transmis polițiștii din Karlsruhe.

În  cele din urmă, românul a fost imobilizat. A fost și el transportat la spital, serios rănit în încăierare. Motivul atacurilor provocate de tânărul de 34 de ani nu este cunoscut, transmite pz-news.de. El e acum cercetat, iar ancheta e condusă de biroul procurorului public din Karlsruhe.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc