Femeile din Köln erau parfumate, astfel au provocat violatorii. Fraza îngrijorătoare vine din partea lui Sami Abu-Yusuf, imam al orașului german. O spune la o televiziune rusească. ”Aceste declarații sunt un pumn dat în fața victimelor”, scrie Bild pe site-ul său.
Iată întreaga frază pronunțată de imam: ”Unul dintre motivele pentru care bărbații musulmani violează și deranjează femeile este modul în care sunt îmbrăcate. Când umblă pe jumătate goale și parfumate, se întâmplă anumite lucruri. E ca și cum ai arunca ulei pe foc”.
Potrivit tabloidului, imamul predică în moscheea Al Tahuid din Kalk, cartier problematic din Köln cu cea mai înaltă densitate infracțională. Este considerat un element ultra-conservator apropriat mișcării salafite și de ani de zile ar fi sub observația Oficiului Federal pentru Protecția Constituției din landul Renania de Nord-Westfalia.