Sari la conținut

Criza laptelui praf în SUA. Germania și-a pus la dispoziție baza militară Ramstein pentru livrări din Europa

23/05/2022 13:21 - ACTUALIZAT 23/05/2022 13:21
Criza laptelui praf în SUA
Criza laptelui praf în SUA

Știri Germania. Un avion care a plecat din Germania cu peste 31 de tone de lapte praf pentru bebeluși destinate pieței americane, afectată de un deficit major, a aterizat duminică dimineața în Statele Unite, potrivit imaginilor difuzate pe canalele de televiziune americane.

De frica hoților români, farmaciile din Germania țin laptele praf lângă casele de marcat

„Un zbor a plecat peste noapte de la baza forțelor aeriene Ramstein din Germania, plin cu lapte praf pentru copii, și va ateriza în Indiana (duminică, 22 mai) dimineața”, a declarat consilierul economic al Casei Albe, Brian Deese, la postul CNN.

La bord aeronavei militare se aflau 132 de paleți de lapte praf pentru sugari marca Nestlé provenit din Elveția. Alte livrări de lapte praf „vor sosi la începutul săptămânii” cu alte zboruri, a adăugat el.

Criza laptelui praf în SUA

Criza laptelui praf durează de luni de zile

SUA se confruntă de luni de zile cu o penurie de lapte praf pentru copii. Problemele de aprovizionare și lipsa forței de muncă cauzată de COVID-19 fiind inițial principalii factori. Acestea au fost apoi exacerbate de închiderea în februarie a unei fabrici a producătorului Abbott din Michigan, după o retragere a unui produs suspectat de provocarea morții a doi sugari.

„Am avut un producător care nu a respectat regulile și care a făcut lapte praf care risca să îmbolnăvească bebelușii”, a precizat Brian Deese.

Bacterii periculoase, detectate în lapte produs în Germania. Alertă în Europa

CEO-ul Abbott, Robert Ford, și-a prezentat sâmbătă, 21 mai, în rândurile publicației Washington Post, scuzele pentru această lipsă care afectează mii de familii americane, pentru care găsirea laptelui pentru bebelușul lor a devenit o adevărată cursă cu obstacole.

Dar dincolo de asta, principalul consilier economic al lui Joe Biden se întreabă „cum am ajuns la o piață controlată în proporție de 90% de trei companii?”

El a insistat asupra necesității de a analiza cum să se aducă „mai multă concurență în economia americană”, să „avem mai mulți furnizori de lapte pentru copii, astfel încât nicio companie să nu aibă un asemenea control asupra liniilor de producție. Și va trebui să muncim la asta.”

Copii ai străzii din România, victime ale unor pedofili germani. Bărbaților li s-a făcut „drag și milă” de minori

Sursa: CNN. ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc