Sari la conținut

Criză de locuințe în Germania. Chirii din ce în ce mai scumpe

23/07/2019 12:49 - ACTUALIZAT 28/04/2020 20:53

În Germania se construiește – dar în locurile greșite. Este concluzia unui studiu recent, anunță Deutsche Welle. În timp ce în metropole se ridică prea puține locuințe, în zonele rurale apar prea multe clădiri. Rezultatul: casele rămân goale. 

Așa cum arată experții Institutului German pentru Economie (IW) din Köln, în Germania s-au construit în ultimii trei ani numai aproximativ 283.000 de locuințe pe an. Ceea ce reprezintă o lipsă de 20% din numărul necesar de unități. Pentru ca cererea să poată fi acoperită, ar trebui ca atât anul acesta, cât și anul următor să se ridice câte 340.000 de locuințe. 

În modelul lor de cercetare, economiștii IW analizează pe baza evoluției demografice, a nevoii de locuințe în funcție de vârstă și a apartamentelor goale în orașe și sate, cât ar mai trebui construit, astfel încât să fie acoperită cererea. 

Orașele mari rămân în urmă

Conform acestui studiu, în special orașele mari au rămas în urmă cu construcțiile de locuințe. De exemplu la Köln și Stuttgart sunt disponibile numai jumătate dintre locuințele necesare, arată IW. Și la München, Frankfurt sau Berlin situația este asemănătoare. 

La Stuttgart s-au construit numai 56 procente din locuințele care ar fi necesare. Ceva mai bună e situația în München (67 la sută), Berlin (73 la sută) și Frankfurt (78 la sută). ”Aici nu numai că lipsesc actual locuințe, dar pe termen lung ar trebui construite și mai multe”, spun autorii studiului, Ralph Henger și Michael Voigtländer.

Chirii din ce în ce mai scumpe

Și în multe centre universitare mai mici, cum ar fi Münster, se construiește prea puțin. Motivele pentru care s-a ajuns în această situație sunt mutarea masivă a oamenilor spre orașele mari, lipsa personalului în oficiile locale de dezvoltare urbană, regulile stricte privitoare la construcții și forța de muncă însuficientă în domeniu. ”Nu se face față cererilor de construcții”, spune Henger. Autorii avertizează că trebuie să se depășească urgent această fază, pentru a opri scumpirea chiriilor. De altfel una dintre problemele acute în orașele Germane.  

Un pas important ar fi punerea la dispoziție a terenurilor pentru construcții în orașele mari, astfel încât să atragă investitori. În plus, clădiri vechi ar trebui renovate și reamenajate. Guvernul federal și cele de land ar trebui să sprijine financiar orașele la modernizarea transportului în comun, care să asigure deplasarea forțelor de muncă din zonele rurale învecinate. Astfel, localitălitățile limitrofe ar deveni mai atractive și ar scădea presiunea pe piața imobiliară din zonele urbane. 

Construcții prea multe în zone defavorizate

Cu totul alta este situația în anumite regiuni rurale, spun economiștii: ”În timp ce în metropole are loc o adevărată luptă pentru locuințe, există zone mai defavorizate în care s-a construit prea mult”. Chiar și peste 50 la sută din necesarul de locuințe, conform specialiștilor de la IW. Urmarea este că multe dintre aceste clădiri au rămas goale. 

Studiul aduce în schimb și o veste cât de cât bună. Situația lipsei locuințelor ar putea să se amelioreze ușor: conform prognozelor specialiștilor, cererea ar scădea până în 2025 la 260.000 locuințe anual și până în 2030 la 246.000. Motivul? Scăderea afluxului de imigranți la sub 400.000 de persoane pe an.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc