Home » ȘTIRI GERMANIA » Criza refugiaților si pandemia, cele mai mari provocări pentru Merkel în mandatul de cancelar

Criza refugiaților si pandemia, cele mai mari provocări pentru Merkel în mandatul de cancelar


Cancelarul german Angela Merkel, aflată la final de mandat, spune că Germania a reuşit să gestioneze criza refugiaţilor din 2015, când sute de mii de migranţi au intrat în această ţară, într-un interviu citat luni de dpa.

Merkel a fost întrebată în interviul difuzat duminică de Deutsche Welle cum apreciază acum cele spuse atunci, în 2015, când a declarat: „Putem face asta” (Wir schaffen das), referindu-se la preluarea de către Germania a unui număr fără precedent de refugiaţi.

„Da, am reuşit. Dar prin ‘ noi ‘ mă refer la numărul realmente mare de oameni din Germania care au ajutat ca acest lucru să fie posibil: mulţi primari, mulţi voluntari”, precum şi la cei mulţi care continuă să-şi susţină noii prieteni, vecini şi colegi de muncă, a răspuns Merkel.

Merkel: „Plec din funcția de cancelar cu conștiința curată”

Ea a admis că „nu toate au mers exact cum ar fi trebuit”, dar a calificat drept un succes major faptul că Germania a primit un număr atât de mare de refugiaţi, dintre care mulţi deja s-au stabilit şi muncesc în această ţară.

Angela Merkel a calificat criza refugiaţilor şi pandemia de COVID-19 ca fiind cele două evenimente care au reprezentat pentru ea „personal” cele mai mari provocări din mandatul de cancelar.

Cât de mare va fi pensia Angelei Merkel după ce își va încheia mandatul de cancelar al Germaniei

„Poate pentru că au fost crize în care am văzut clar că oamenii sunt direct afectaţi, că vieţile lor sunt în joc. Pentru mine acestea au fost cele mai mari provocări”, a spus ea.

Merkel a mai notat că Uniunea Europeană trebuie să găsească „un sistem comun de abordare a azilului şi migraţiei” şi să creeze „un echilibru şi autoreglementare între ţările de origine şi cele în care intră prima dată refugiaţii”, pentru a-i putea ajuta în mai mare măsură pe aceştia din urmă şi a combate cauzele de bază pentru care oamenii pleacă din ţările lor. 


Puteţi urmări alte știri din Germania şi pe Google News!
Etichete: