Bonus pentru 1,5 milioane de îngrijitori din Germania, suma ajunge şi la 2.500 euro. Guvernul federal vrea să recunoască astfel angajamentul personalului de asistenţă medicală în pandemie. Bonusul ajunge în unele cazuri şi la 2.500 euro de persoană.
A fost promisiunea coaliției de guvernare: personalul de îngrijire, care a fost deosebit de împovărat pe timpul pandemiei ar trebui să primească nu doar aplauze, ci și un bonus financiar.
Bonus pentru îngrijitori în Germania. Cum vor fi repartizaţi banii
Potrivit ministrului Sănătăţii, Karl Lauterbach, 1,5 milioane de angajați vor beneficia de bonus. Suma pe care o va cheltui Berlinul pentru acest proiect este de un miliard de euro. Din care o jumătate de miliard va merge către asistenţa medicală, iar celălalt către personalul de îngrijire a vârstnicilor.
Citiţi şi: Kindergeld 2022: Datele plății alocației pentru copii în aprilie
Banii vor fi repartizați după cum urmează:
- Spitalele care au tratat un număr deosebit de mare de pacienți cu Covid 19 care au fost și ventilați vor primi 500 de milioane de euro. Conform calculelor Ministerului Federal al Sănătății, aivi cor fi incluse 837 de clinici.
- Potrivit legii, bonusul pentru angajații de la terapie intensivă ar trebui să fie de 1,5 ori mai mare decât cel pentru alte asistente. Lauterbach estimează că specialiştii ar trebui să primească 1.700 de euro, iar cei de la terapie intensivă în jur de 2.500 de euro. Iar personalul de îngrijire pe termen lung până la 550 de euro.
- 500 de milioane de euro urmează să meargă către angajații din instituțiile de îngrijire a bătrânilor care au lucrat într-un centru timp de cel puțin trei luni între noiembrie 2020 și sfârșitul lunii iunie 2022. Lucrătorii de îngrijire a vârstnicilor care lucrează cu normă întreagă în îngrijire și asistență medicală ar trebui să primească cota maximă de 550 de euru, până la 370 de euro pentru cei care au fost angajați în îngrijire și sprijin pentru cel puțin un sfert din timpul de lucru.
- Ucenicii – până la 330 euro.
- Ajutoare în serviciu voluntar sau în an social voluntar (FSJ) – în jur de 60 de euro.
- Alți angajați – până la 190 euro.
Foarte important: Scutirea de impozit pentru plățile bonus este ridicată la 3.000 de euro.
Sursa: Bundesregierung.de, ZiarulRomanesc.de