Sari la conținut

Berlinul, considerat zonă de risc, restricții aplicate până la 31 octombrie barurilor, restaurantelor, benzinăriilor și întâlnirilor între persoane

11/10/2020 12:42 - ACTUALIZAT 11/10/2020 12:42

Barurile şi restaurantele din Berlin se închid între 23:00 şi 6.00. Maxim cinci persoane se pot întâlni, în aer liber, între 23.00 şi 6.00. „Bars of Berlin” consideră că măsura e dezastruoasă, o nouă lovitură pentru economie”. Doar farmaciile nu sunt vizate de aceste restricţii.

Barurile şi restaurantele din Berlin se vor închide între orele 23:00 şi 6.00, în urma creşterii cazurilor de COVID. Vânzarea de alcool în benzinării va fi, de asemenea, interzisă începând cu ora 11.00. Măsurile se aplică până pe 31 octombrie. Colectivul ”Bars of Berlin” consideră că măsura e dezastruoasă, o nouă lovitură pentru economie.

Municipalitatea Berlinului a mai decis să restricţioneze şi contactul social. Între 23.00 şi 6.00, întrunirile în aer liber sunt posibile între maxim cinci persoane. În timpul zilei, 50 de persoane. Pentru întâlnirile de interior, regulile sunt mai stricte. În timpul zilei, se pot întâlni maxim 10 persoane, faţă de 25, cum era anterior. Măsura vizează, în special, petrecerile de acasă.

Berlinul e considerat, acum, zonă de risc. Rata de incidenţă e de peste 50 de infecţii la 100.000 de locuitori. Şi în Frankfurt s-a impus o măsură similară, care a intrat în vigoare vineri seară. În Frankfurt, barurile şi restaurantele se închid între 22:00 şi 6.00, iar vânzarea de alcool între aceste ore este interzisă.