Landul german Bavaria va începe curând să ofere teste gratuite de coronavirus pe aeroporturi, a declarat duminică, 19 iulie, premierul Markus Söder.
Germania s-a descurcat mult mai bine decât vecinii săi în suprimarea virusului, dar există îngrijorări tot mai mari că cei care au călătorit în străinătate ar putea determina când se întorc în țară o creștere a cazurilor de COVID-19.
„Cred că trebuie să ne concentrăm cu adevărat pe cei care se întorc din vacanțe”, a declarat Söder pentru ZDF.
Premierul a adăugat că autoritățile locale lucrează la instalarea unor centre de testare pe aeroporturile bavareze „unde oricine poate fi testat gratuit în orice moment”.
Autoritățile se așteaptă ca aceste centre să fie funcționale în câteva zile.
În Bavaria se află aeroportul din München, al doilea ca mărime din Germania după cel din Frankfurt, precum și câteva aeroporturi mai mici.
Aeroportul din Frankfurt, landul Hessa, are și acesta un centru de testare a coronavirusului, însă acolo un test costă între 59 și 139 de euro (67-159 de dolari).
Bavaria a fost printre cele mai afectate landuri ale Germaniei în perioada de pandemie, în parte din cauza rezidenților care s-au întors din vacanțe petrecute la schi în focare de coronavirus din Austria.