Sari la conținut

Avocată din Germania, amenințată de extremiști de dreapta angajați ai Poliției din Frankfurt: „Cară-te, scroafă nenorocită”

Etichete:
17/12/2018 13:06 - ACTUALIZAT 28/04/2020 22:08

Autorităţile germane au deschis o anchetă în cazul a cinci poliţişti acuzaţi că au format o celulă de extremă dreapta care a făcut schimb de fotografii cu Hitler şi cruci gamate, printr-un grup de WhatsApp, şi a ameninţat o avocată de origine turcă, transmite AFP, citând cotidianul Frankfurter Neue Presse.

Cei cinci poliţişti – patru bărbaţi şi o femeie – au fost suspendaţi din funcţii pe perioada anchetei.

Acţiunile grupului au fost descoperite în urma unui fax anonim trimis în august avocatei germane de origine turcă Seda Basay-Yildiz, prin care aceasta era ameninţată că fiica sa, în vârstă de 2 ani, va fi ‘masacrată’, a precizat cotidianul Frankfurter Neue Presse.

În mesaj, avocata, care a reprezentat presupuşi militanţi islamişti, era numită ‘scroafă turcă nenorocită’. ‘Cară-te atât timp cât mai poţi să ieşi de aici în viaţă’, mai spunea mesajul.

Faxul era semnat ‘NSU 2.0’, cu referire la gruparea teroristă neonazistă germană NSU (‘Clandestinitatea naţional-socialistă’), creată la sfârşitul anilor 1990 şi care a asasinat opt imigranţi turci.

Avocata Basay-Yildiz, care a reprezentat şi familiile victimelor NSU, a declarat că a primit zilnic ameninţări, dar că faxul respectiv a îngrijorat-o în mod deosebit, întrucât menţiona prenumele fiicei sale şi adresa sa privată.

Potrivit cotidianului german, avocata a semnalat faxul la poliţie, care a descoperit că unii poliţişti avuseseră acces la datele ei private prin intermediul unui calculator de la un post de poliţie din Frankfurt.

Telefoanele şi hard-disk-urile confiscate în cursul percheziţiilor la domiciliile suspecţilor au condus la descoperirea grupului creat de aceştia pe WhatsApp.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc