Într-un reportaj cu titlul ”Exploatare la maximum: Adevăratul preţ al preferinţei pentru carne a Germaniei”, agenţia de presă dpa prezintă miercuri povestea unui muncitor polonez, care descrie condiţiile grele de lucru în abatorul din Gütersloh, devenit focar important de coronavirus în ţara europeană, scrie Agerpres.
Potrivit dpa, cererea pentru carne ieftină a alimentat practici precum contracte temporare de muncă şi evitarea reglementărilor.
Cei şapte ani de muncă la banda transportoare a celui mai mare abator din Germania şi-au pus amprenta asupra bărbatului de 37 de ani, care suferă de varice, dureri de spate şi amorţire a mâinilor, din cauza frigului permanent.
”Utilajele nu se opresc niciodată. Hala este zgomotoasă şi rece”, povesteşte Lukasz Kowalski, nume fictiv pentru a-i proteja identitatea.
De obicei îşi începe munca în jurul orei 3 dimineaţa, însă acum utilajele de la fabrica Rheda-Wiedenbrueck, parte din afacerea de familie Tönnies, au fost oprite după ce peste 1.550 de angajaţi din cadrul fabricii au fost infectaţi cu noul coronavirus.
Muncitorul polonez este unul dintre miile de angajaţi plasaţi în carantină, alături de soţia şi fiica sa, după ce toţi trei au fost confirmaţi pozitiv cu COVID-19. Soţia şi fiica prezintă simptome, însă el este mai degrabă epuizat şi dezamăgit, remarcă dpa.
Marţi, autorităţile landului Renania de Nord-Westfalia (vest) au reimpus carantina pentru întreg districtul Gütersloh, care are o populaţie de aproximativ 370.000 de locuitori, măsuri similare fiind ulterior anunţate şi pentru districtul învecinat, Warendorf.
Scandalul a adus în atenţie condiţiile de muncă şi de cazare ale angajaţilor firmei Tönnies, mulţi dintre ei provenind din România, Polonia şi Bulgaria.
A trecut o săptămână de când Kowalski şi-a anunţat subcontractorul despre faptul că familia lui prezintă simptome de COVID-19.
”Mi-au spus că, dacă nu pot dovedi că am corona, atunci ar trebui să revin la muncă”, povesteşte el în limba poloneză, via Skype. Aşa că bărbatul s-a întors la muncă. ”Am crezut că, dacă nu o fac, voi fi dat afară”, spune el. Însă i s-a refuzat accesul în fabrică, iar în aceeaşi zi Tönnies a primit ordin să-şi înceteze activitatea.
”Munca este grea. Lucrez stând în picioare şi tai tot timpul cu un cuţit bucăţi de carne”, spune el. Lucrează aproape 200 de ore pe lună, pentru un salariu net de maximum 1.500 de euro.
”Ceva este cu totul greşit aici”, apreciază Hanna Helmsorig, o asistentă socială vorbitoare de limbă poloneză care lucrează pentru Caritas, o organizaţie caritabilă creştină, ce oferă asistenţă unor muncitori cu contract de muncă în zonă. ”Aceşti oameni deseori lucrează şi 10 sau 12 ore pe zi, dar mulţi dintre ei încă mai au nevoie de asistenţă financiară din partea centrului”, spune ea.
Deşi angajaţii cu contracte de muncă pregătesc produsele din carne vândute de firma Tönnies, contractele acestora nu sunt încheiate cu această firmă, ci cu una dintre numeroasele firme subcontractoare, în condiţii precare.
”Aşa ceva nu este sustenabil. Felul în care aceşti muncitori sunt trataţi arată o totală lipsă de respect. Unii dintre ei trebuie să implore pentru a primi dreptul la timp liber pentru o vacanţă”, spune Helmsorig. Se poate însă şi mai rău: orele suplimentare nu sunt plătite, iar timpul de curăţare a bancurilor de lucru nu sunt considerate ore de program plătite.
Veniturile pe care le generează Tönnies şi alte companii se bazează pe ”exploatarea maximă”, este de părere Volker Brueggenjuergen, membru executiv al Caritas Gütersloh. ”Acest sistem al contractelor temporare îi expune pe angajaţi la o situaţie mizeră. Unii dintre ei rezistă doar câteva luni, alţii câţiva ani, însă există mereu migranţi economici din zona de sud-est a Europei”, spune el.
Un voluntar sanitar, Konstantin Pramatarski, are propriile exemple: trei persoane într-o cameră minusculă, în condiţiile în care angajaţilor li se deduc din veniturile lunare 320 de euro pentru un pat şi 100 de euro pentru transportul către şi dinspre locul de muncă. ”Aceşti oameni deseori nu cunosc limba germană şi sunt la mila companiei”, explică Pramatarski, care lucrează tot pentru Caritas, însă cu accent pe muncitorii din Bulgaria.
Pramatarski povesteşte o serie de cazuri şocante, după cum le califică agenţia dpa: un tată care a trebuit să o ducă pe fiica sa de urgenţă la medic, deoarece aceasta nu putea respira, a fost concediat a doua zi pentru că a lipsit de la serviciu; o familie formată din şase persoane, care a fost nevoită sa împartă o singură cameră şi un singur pat luni la rând.
Kowalski avertizează totodată că s-au luat foarte puţine măsuri împotriva riscului de infectare cu coronavirus. Deseori, erau câte 30 de persoane ce lucrau foarte aproape unele de altele, fără nicio măsură de distanţare socială. ”Ni s-a spus să purtăm măşti, dar în zona de cantină nimeni nu le purta”, declară el. Abia mult mai târziu muncitorii au primit instrucţiuni să lase câte un banc de lucru liber între ei, ”lucru aproape imposibil fiind atât de mulţi angajaţi la un loc”. ”Îmi era frică să nu mă infectez la locul de muncă şi apoi să îmi îmbolnăvesc familia, însă îmi era în acelaşi timp şi frică să nu îmi pierd locul de muncă”, mai spune el.
Situaţia de la firma Tönnies este studiată acum foarte atent, iar presiunea asupra companiei creşte în urma carantinei totale impuse în Guetersloh. Guvernul german a fost şi el obligat sa acţioneze, existând planuri ca acest tip de contracte de muncă temporară să fie declarat ilegal. Munca din abatoare şi munca de împachetare a produselor din carne va fi făcută de anul viitor de către angajaţi direcţi ai firmei principale.