Sari la conținut

Amendă de 250.000 de euro pentru pensionarul din Germania care a ținut în subsolul casei un tanc din cel de-al Doilea Război Mondial

04/08/2021 05:35 - ACTUALIZAT 04/08/2021 05:35

Amendă de 250.000 de euro pentru un pensionar din Germania! Polițiștii au găsit în subsolul casei lui un tanc din cel de-Al Doilea Război Mondial. Bărbatul va primi o pedeapsă cu suspendare, care urmează să fie anunțată de judecător. 

Armamentul – un tanc model Panther, un tun antiaerian cu calibrul de 8,8 centimetri, o torpilă, un mortier, mitraliere, puşti de asalt, pistoale automate şi peste 1.000 de cartuşe – a fost găsit în timpul unei percheziţii efectuate în vara anului 2015, scrie Agerpres.

De atunci, procurorii și avocații apărării au negociat posibile pedepse, iar pe 3 august, au ajuns la un acord. Pe lângă achitarea amenzii, instanţa din Kiel, în nord-vestul Germaniei, a dispus şi vinderea tancului şi a tunului antiaerian găsite. Un muzeu american ar fi interesat să cumpere tancul Panther.

Ministerul Apărării: Diaspora să fie chemată acasă în caz de război. Proiect de mobilizare pentru românii care trăiesc în străinătate

Polițiștii au percheziţionat în 2015 vila bărbatului timp de două zile. La operațiune au participat 20 de soldaţi care au avut nevoie de aproximativ nouă ore pentru a scoate tancul de aproape 40 de tone de pe proprietatea bărbatului. Inculpatul a susţinut la o audiere de la începutul acestui an că a achiziţionat tancul din Anglia, sub formă de fier vechi.

Problema principală cu care s-a confruntat instanţa regională din Kiel a fost încadrarea armelor găsite. Procuratura a susţinut că acestea erau operaţionale și că bărbatul a încălcat Legea privind controlul armelor de război, şi a comis şi alte infracţiuni legate de posesia de arme. Experţii numiţi de instanţă au considerat, însă, că doar tunul antiaerian putea fi considerat o armă de război, restul obiectelor nemaifiind operaţionale.