Sari la conținut

Peste 50% dintre germani declară că nu-i vor duce dorul Angelei Merkel

27/09/2021 11:00 - ACTUALIZAT 27/09/2021 11:00

Mai mult de jumătate dintre germani nu cred că-i vor duce dorul cancelarului rămas mult timp la putere Angela Merkel după ce ea renunţă la funcţie în urma alegerilor de duminică, potrivit unui sondaj citat de DPA.

Aproximativ 52% dintre respondenţi au declarat institutului de cercetare Civey că Merkel probabil nu le va lipsi.

Cât de mare va fi pensia Angelei Merkel după ce își va încheia mandatul de cancelar al Germaniei

Merkel pleacă de pe scena politică după aproape 16 ani la putere.

Cu toate acestea, aproximativ 38% dintre respondenţi au declarat că Merkel le va lipsi.

Zece la sută s-au declarat indecişi.

Alegătorii partidului lui Merkel, creştin-democraţii, au fost cei mai mulţi care au spus că ea le va lipsi, potrivit sondajului, un procent de 63%.

Merkel spune adio politicii: „Acest al patrulea mandat de cancelar este ultimul pentru mine”

Doar 2% dintre alegătorii extremei drepte Alternativa pentru Germania cred că le va fi dor de ea.

Aproximativ 5.007 persoane au răspuns la sondaj în perioada 22-24 septembrie. Rezultatele au fost ponderate şi sunt reprezentative pentru populaţia germană de peste 18 ani. (Agerpres)