Sari la conținut

Acuzațiile de fraudă, respinse total de Federația Germană de Fotbal

Etichete:
16/10/2020 13:40 - ACTUALIZAT 16/10/2020 13:40

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a respins cu fermitate acuzaţiile de fraudă care i-au fost aduse, la o săptămână după ce oamenii legii au făcut percheziţii la birourile sale având suspiciunea de evaziune fiscală, scrie dpa, preluată de Agerpres.

”Rezultatele procedurii de audit contrazic total acuzaţiile ce ne-au fost aduse”, se arată într-un comunicat al DFB după o şedinţă a Consiliului de Administraţie de joi. ”Acest lucru se poate vedea deja din documentele fiscale şi cele de audit, dar procurorii nu le-au cercetat în avans”, menţionează comunicatul.

Săptămâna trecută, procurorii germani şi autorităţile fiscale au percheziţionat birourile DFB, precum şi locuinţele private ale unor foşti şi actuali angajaţi ai acesteia, suspectaţi de evaziune fiscală.

Şase foşti şi actuali responsabili ai DFB sunt bănuiţi că au falsificat în mod intenţionat declaraţiile privind veniturile din publicitate în interiorul stadioanelor de fotbal, cu ocazia meciurilor disputate pe teren propriu de selecţionata Germaniei în 2014 şi 2015, pe care le-au trecut ca venituri din administrarea activelor, ajungându-se astfel la impozite neplătite în valoare de 4,7 milioane euro.

DFB nu plăteşte taxe pentru niciun venit din gestionarea activelor, însă este obligată să o facă pentru orice activitate comercială.

La acţiune au luat parte circa 200 de oficiali, care au percheziţionat mai multe locaţii din cinci state federale.

„Pe baza anchetei de până acum există suspiciunea că acuzaţii ştiau că este o incorectitudine fiscală, însă au ales-o în mod conştient pentru a oferi DFB un avantaj fiscal major”, preciza atunci Procuratura într-un comunicat.

Acesta este cel mai recent caz legat dintr-o serie care a pătat renumele celei mai mari federaţii de fotbal din lume, care a mai fost anchetată în legătură cu o presupusă utilizare abuzivă de fonduri în legătură cu atribuirea Cupei Mondiale din 2006, găzduită de Germania.

Theo Zwanziger, care a condus DFB în perioada 2006-2012, şi succesorul său Wolfgang Niersbach au fost cercetaţi ani de zile în Germania şi Elveţia pentru acest acuzaţii, însă ambii au negat orice ilegalitate.

Reinhard Grindel, care a fost preşedinte în perioada 2016-2019, şi-a prezentat demisia după un scandal legat de primirea unui ceas de aur drept cadou, în timpul unei întâlniri a conducerii UEFA. Actualul preşedinte al DFB, Fritz Keller, a fost ales în funcţie anul trecut. 

Continuați să citiți în Ziarul Românesc