Sari la conținut

A început procesul mamei care a oripilat întreaga Germanie: Femeia și-a ucis cinci dintre copii pentru că a fost părăsită de soț

Etichete:
16/06/2021 09:17 - ACTUALIZAT 16/06/2021 09:22

O femeie din Germania, care și-a ucis cinci din cei șase copii înainte de a încerca să se sinucidă, a fost dusă în instanță, în prima zi de proces.

Christiane K. (foto), 28 de ani, este acuzată că și-a drogat copiii, Melina (1 an), Leonie (2), Sophie (3), Timo (6) și Luca (8), după care i-a dus pe rând în baie și i-a înecat sau i-a sufocat, spun procurorii. Ulterior s-a dus la gara centrală din Dusseldorf și s-a aruncat în fața unui tren, dar a fost salvată, relatează rtl.de.

Femeia spune că este nevinovată și susține că, pe data de 3 septembrie 2020, cei mici au fost uciși de un intrus mascat, însă anchetatorii i-au demontat povestea.

Și-a omorât copiii în România, apoi s-a stabilit în Germania. A fost arestată de Paști

Procesul ei a început luni, 14 iunie, la Tribunalul Districtual din Wuppertal, Germania, unde Christiane K. nu a dorit să facă nicio declarație.

Anchetatorii susțin că femeia a comis crimele îngrozitoare pentru că a fost „copleșită emoțional” când a auzit că soțul ei, care a păsăsise, și-a găsit o nouă iubită și a vrut să se răzbune pe acesta.

Poliția spune că s-a certat cu el chiar în ziua crimei. Apoi le-a pus copiilor în mâncare „doze mari” de medicamente ca să adoarmă și să poată fi uciși mai ușor.

Înainte de a încerca să se sinucidă, Christiane K. i-ar fi spus mamei sale ce s-a întâmplat cu copiii. Femeia a sunat la poliție, iar la ora 14.00 ofițerii au descoperit cadavrele celor 5 copii.

Fiecare copil a fost înfășurat într-un prosop, apoi culcat fiecare în patul lui, din apartamentul din Solingen, Renania de Nord-Westfalia, aproape de Dusseldorf și Köln.

Marcel, cel mai mare copil al Christianei K., de 11 ani, a supraviețuit pentru că era la școală.

Deși familia a fost în atenția serviciilor sociale, autoritățile au spus că nu exista nimic care să sugereze că cei mici ar fi în pericol.

Trei bebeluși, găsiți morți în podul unui bloc din România. Mama, bănuită că i-a ucis, trăiește în Germania

La momentul evenimentului îngrozitor, politicienii din Solingen și-au suspendat campaniile pentru viitoarele alegeri regionale.

Vecina Soraya Touati, de 45 de ani, a declarat pentru World Today News că este încă afectată de ceea ce s-a întâmplat anul trecut și că a solicitat ajutor psihologic.

Dacă femeia va fi găsită vinovată, ar putea fi condamnată la închisoare pe viață, scrie Digi24.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc