Sari la conținut

Un singur român a furat bijuterii de peste 5 MILIOANE de euro. În locul obiectelor, bărbatul a lăsat o cutie în care se aflau „pietre de pe stradă”

17/01/2017 08:13 - ACTUALIZAT 21/06/2023 10:32

Au apărut primele imagini cu unul dintre cele două inele cu diamante, furate din Franța, de un român din Ploiești.

Prețioasa bijuterie, în valoare de 1,7 milioane de euro, este ținută în condiții de maximă siguranță de autoritățile române. Doi luptători și alți câțiva oameni ai legii o păzesc înarmați, până când proprietarii de drept își vor trimite reprezentanții în România, pentru a o recupera.

Bijuteria a fost furată dintr-un magazin extrem de scump din Paris, alături de un alt inel și două diamante – toate în valoare de peste 5 milioane de euro. În fața bijutierilor francezi, românul a pretins că este un expert în pietre prețioase și a cerut pietrele, chipurile ca să le vadă. Le-a furat fără să clipească și în locul lor a lăsat o cutie falsă, anunță ProTv.

gethumb-details-1

Prada, spun anchetatorii, ar fi împărțit-o cu doi sârbi. El s-ar fi ales cu un diamant, pe care ar fi reușit să îl vândă în Germania și cu un inel. Ajuns în țară, românul a fost arestat 30 de zile pentru constituire de grup infracțional și furt.

George Ploscaru și-a recunoscut fapta, anchetatorii spunând că vânzătorul de la firma de bijuterii a primit în locul obiectelor prețioase o cutie în care se aflau „pietre de pe stradă”, se arată în motivarea deciziei Tribunalului Prahova, care a dispus față de inculpat luarea măsurii privative de libertate.

Potrivit documentului, Ploscaru a recunoscut în fața instanței de judecată săvârșirea faptei și a descris modul de comitere a acesteia, susținând că ar fi urmat să se predea autorităților franceze.

Berlin: Două pensionare, mamă și fiică, bătute fără milă cu pumnii de doi hoți români, pentru 58 de euro și câteva bijuterii

„Atitudinea procesuală de recunoaștere în fața instanței de judecată, de descriere a modului de comitere a faptei, precum și susținerile că avea intenția de a se preda autorităților franceze nu reprezintă un argument puternic cu privire la adoptarea unei măsuri preventive neprivative de libertate. Această atitudine de aparentă cooperare ar putea fi însă valorificată într-un eventual proces de individualizare a pedepsei în cazul în care se va stabili vinovăția inculpatului”, se arată în motivarea instanței.

Conform sursei citate, în sarcina inculpatului s-a reținut că a acționat după o prealabilă înțelegere cu un cetățean sârb.

„Astfel, inculpatul, după ce s-a întâlnit cu o altă persoană ce acționa în același scop și de la care a primit geanta și cutiile pentru ambalarea bijuteriilor, a pătruns în incinta biroului firmei de bijuterii după o prealabilă „programare” efectuată telefonic de unul din cetățenii de origine sârbă, a fost recomandat și, la rândul său, a confirmat această recomandare de gemolog cu numele de ‘M.’ și, conform înțelegerii, și-a manifestat interesul de examinare a două diamante în stare brută și două inele placate cu diamante în vederea achiziționării. Vânzătorul, reprezentant al mărcii elvețiene, i-a remis inculpatului P.G. (Ploscaru George- n.r.) bunurile spre examinare, au stabilit, conform declarațiilor inculpatului, ca bunurile să fie achiziționate, motiv pentru care acesta au fost poziționate într-o cutie specială pentru bijuterii, după care au discutat să aștepte până se încasează prin virament contravaloarea bijuteriilor”, se menționează în textul citat.

Potrivit sursei, în acel moment, vânzătorul a fost sunat din nou de cetățeanul sârb sub pretextul că procedura de virament durează puțin, iar, conform înțelegerii, inculpatul a remis vânzătorului o altă cutie în care se aflau „pietre de pe stradă”, părăsind ulterior magazinul cu bijuteriile puse în cutia inițială ce a fost substituită.

„Așadar, din împrejurarile reale și circumstanțele personale, judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului nu este oportună nici chiar prin dispunerea arestului la domiciliu, care nu conferă suficiente măsuri de supraveghere, persoana inculpatului, prin raportare la antecedentele penale, conturează un risc crescut de sustragere de la cercetare și comiterea de noi fapte de natură penală”, se arată în motivare.

Tribunalul Prahova a dispus, la data de 14 ianuarie, arestarea preventivă a inculpatului Ploscaru George pentru o perioadă de 30 de zile, în dosarul în care acesta este acuzat că furat, dintr-un magazin de pe teritoriul Franței, bijuterii în valoare de 5,2 milioane de euro.

Bărbat urmărit în Germania pentru furt de bijuterii, prins de poliţiştii români

Cinci români, căutați cu disperare de poliția germană. Au comis 58 de furturi, daune de zeci de mii de euro

Continuați să citiți în Ziarul Românesc