Sari la conținut

Iohannis face din nou curte diasporei: «Sunt ambasadorii ţării noastre». Președintele nu și-a onorat însă promisiunile!

09/07/2015 15:38 - ACTUALIZAT 21/06/2023 11:01

Klaus Iohannis a acordat un interviu publicației The European Times în care vorbește despre intrarea României în Schengen, dar și despre românii din diaspora.

În legătură cu Schengen, Iohannis consideră că noi am îndeplinit de mai mulţi ani condițiile, dar că „au existat decizii politice ale unor state care au condus la amânarea aderării”.

Referitor la imaginea României în străinătate, președintele a declarat în interviu, potrivit Mediafax, că nu consideră că se poate vorbi despre o imagine preponderent negativă și profund distorsionată a României, însă recunoaşte că „lupta împotriva stereotipurilor şi prejudecăţilor nu este deloc uşoară”.

„Românii care trăiesc în străinătate demistifică aceste mituri prin comportamentul lor decent şi cinstit şi prin munca lor onorabilă”, dă asigurări şeful statului, subliniind că „există mulţi români care au devenit dovada vie a încrederii, profesionalismului şi excelenţei în diverse domenii, în statele în care muncesc, la ale căror prosperitate şi dezvoltare contribuie„.

„Eu îi consider pe aceşti cetăţeni ambasadorii ţării noastre. Prin munca lor, ei construiesc, în mare măsură, imaginea şi prestigiul României în lume„, a subliniat Iohannis.

Însă, avertizează preşedintele, acest lucru nu poate înlocui „o atitudine hotărâtă şi activă în construirea imaginii obiective şi corecte a României în străinătate” a instituţiilor şi diplomaţiei româneşti, dând asigurări că este „un proces continuu şi o temă care va rămâne permanent pe agenda” sa.

Din nefericire, Klaus Iohannis nu și-a respectat niciuna dintre promisiunile făcute românilor din diaspora. ”Ambasadorii rușinii”, cei din țările unde au avut loc mari probleme la vot, au rămas la locul lor sau au fost avansați, votul prin corespondență nu a fost aprobat, iar Consiliul Consultativ al Diasporei a rămas o promisiune ca toate celelalte.

De altfel Departamentul pentru românii din Diaspora, anunțat cu mare pompă prin februarie, nu are nici până acum șef sau personal. Românii din diaspora sunt ultimii pe lista sa de priorități.

Sorin Cehan