Acum 350 de ani bacalaureatul a fost inițial primul grad conferit de o universitate. Era urmat de licență și apoi de doctorat. „Baccalaureatus” înseamna un om căruia i se permisese să aspire la o cultură superioară, mulți tineri ai vremii mulțumindu-se doar cu acest stagiu de pregătire.
În cadrul reformei învățământului din Franța de la 1808, în timpul împăratului Napoleon, bacalaureatul a devenit examenul care încheia studiile de nivel mediu, iar „bacalaureat” persoana care pe baza luării acestui examen putea ocupa anumite funcții pentru care nu se cerea pregătire de nivel superior.
Cu acest ultim înțeles, bacalaureatul a fost împrumutat de organizarea școlară din multe țări ale lumii. Etimologic vorbind, cuvântul trădează o inovație de ordin lexical. Baccalarius înseamnă în limba latină „tânăr” sau „tânăr nobil”. Pentru a sugera o asociere cu succesul, victoria se simboliza prin lauri, larius a făcut loc lui laureatus. Astfel că denumirea bacalaureat a devenit definitiv consacrată.