Sari la conținut

După ce ne-a făcut golani și curve, Ioan Rus a fost sancționat doar cu AVERTISMENT

27/07/2015 10:24 - ACTUALIZAT 21/06/2023 10:59

Fostul ministru al Transporturilor Ioan Rus a fost sancţionat cu avertisment de CNCD, pentru afirmaţiile potrivit cărora românii muncesc în străinătate, în construcţii, pentru un salariu de 1.500 de euro şi, „de banii ăştia, copiii se fac golani acasă, iar nevasta curvă”.

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că decizia în cazul lui Ioan Rus a fost luată în unanimitate, în şedinţa de miercuri a Colegiului Director.

Csaba Asztalos a precizat că în stabilirea sancţiunii s-a luat în considerare faptul că Ioan Rus şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Transporturilor în urma declaraţiilor făcute despre românii din diaspora şi şi-a cerut scuze public pentru aceste afirmaţii.

CNCD a stabilit că declaraţiile lui Ioan Rus aduc atingere demnităţii umane pentru românii care lucrează în străinătate şi pentru familiile acestora, fiind încadrate ca faptă de discriminare.

Fostul ministru al Transporturilor Ioan Rus a declarat, pe 10 iunie, într-o emisiune la Digi 24, în contextul în care vorbea despre românii din străinătate şi despre cât câştigă aceştia muncind în construcţii, de exemplu, cu un salariu de 1.500 de euro, că „de banii ăştia copiii se fac golani acasă, iar nevasta curvă”.

„România are trei milioane de oameni, să zicem, din forţa activă, în acest moment, în occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi, prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia, copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate”, a spus Ioan Rus.


 Pe 11 iunie, Ioan Rus şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Transporturilor, pe care o ocupa din iunie anul trecut.

Anterior, într-un comunicat, el şi-a cerut scuze „dacă prin formularea aleasă” a jignit pe cineva, susţinând că intenţia sa era să semnaleze o situaţie gravă.

„Îmi cer scuze dacă prin formularea aleasă am jignit pe cineva, dar intenţiile mele au fost de a semnala o situaţie gravă cu care se confruntă multe familii de români, fără să-i jignesc, ci chiar compătimindu-i. Am făcut referire la destrămarea familiilor şi la copiii lăsaţi în grija bunicilor ori a altor rude, ca urmare a faptului că părinţii lor au plecat să muncească în alte ţări în speranţa de a-şi construi un trai mai bun. Nu am dorit să aduc în niciun fel atingere demnităţii vreunei persoane prin acele declaraţii, ci doar să atrag atenţia asupra preţului mare pe care-l plătesc mii de români care au ales să plece să muncească în străinătate”, spunea atunci Rus, într-un comunicat transmis prin Biroul de presă al Ministerului Transporturilor.

El mai arăta că a dorit să le transmită celor plecaţi departe de casă că, în viitorul apropiat, mulţi dintre aceştia şi-ar putea găsi un loc de muncă în ţară, pentru că „România va avea nevoie de forţă de muncă, de specialişti în domeniul construcţiilor, odată ce vor fi demarate proiectele de infrastructură prevazute de Master Planul General de Transport”.

În 25 iunie, Ioan Rus a postat pe site-ul ministerului Transporturilor o scrisoare deschisă în care se adresa cetăţenilor cu formula „Dragi români” şi îşi cerea iertare, la final de mandat, pentru cuvintele folosite referitoare la românii din străinătate.

„Dragi români, În aceste zile îmi închei mandatul de ministru al Transporturilor. Atât în activitatea mea desfăşurată în exercitarea funcţiei publice, dar şi în cea politică am încercat să fiu mai degrabă un om al acţiunii, mai puţin al cuvintelor. Îmi dau seama că felul în care m-am exprimat a cauzat suferinţă multora dintre dumneavoastră, iar pentru acest fapt am înţeles să îmi dau demisia. Îmi cer iertare tuturor românilor pentru cuvintele pe care le-am folosit în legătură cu aceia dintre ei nevoiţi să plece să lucreze în străinătate în căutarea unei vieţi mai bune pentru ei şi pentru copiii lor.

Modul în care m-am exprimat nu reflectă ceea ce cred şi gândesc. Pentru mine, românii din interiorul şi din afara graniţelor fac parte din naţiune, au aceleaşi drepturi şi le datorăm un respect egal. Pe de altă parte, am cunoscut şi înţeleg drama celor plecaţi departe de casă, eu însumi am în familia extinsă rude, cum am şi prieteni, care lucrează în ţările europene sau peste ocean. Nu a fost nicio clipă intenţia mea să jignesc ori să rănesc pe cineva. Cred, totuşi, că o neglijenţă în exprimare nu poate şterge aproape două decenii de activitate politică onestă”, arăta Rus.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc