„Preşedintele Congresului va ieşi un pocăit. Este totul aranjat. Influenţa lor va fi decisivă. Aşa a decis SIE. Din această cauză Patriarhul Daniel nu a fost lăsat să vină. Iohannis şi Cioloş au aflat de manipulări şi nu au vrut nici ei să mai vină. Este Congresul pocăiţilor.” Surse din interiorul Congresului Românilor de Pretutindeni, care a fost organizat pentru prima în 2016, între 24 şi 25 iunie la Bucureşti, dată după 9 ani de la aprobarea legii.
N-am vrut să cred. Nu se poate ca un eveniment atât de aşteptat să fie, practic, deturnat prin pilotarea componenţei şi a alegerilor.
Nu am vrut să cred, dar într-adevăr Patriarhul Daniel, anunţat iniţial în program, nu s-a arătat, deşi Patriarhia e la doi paşi, iar la un pas este şi Marele Şantier al Catedralei Neamului. Nu s-a arătat nici Klaus Iohannis, nici singur, nici împreună cu Dacian Cioloş, deşi ziua de 24 iunie era The Day After pentru românii din Marea Britanie, o parte esenţială din trupul diasporei române.
Chiar să nu fi fost în program, chiar să nu fi fost ales cu voturile diasporei, chiar să fi avut un miliard de lucruri de făcut, trebuia să lase tot şi să vină la Congresul Diasporei pentru a lansa un mesaj de protecţie pentru românii din UK, înspăimântaţi de efectele Brexit. De la Cotroceni a venit Sandra Pralong, consiliera preşedintelui pentru diaspora, descrisă plastic de senatorul Bujor, preşedintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din Senat ca „paratrăsnetul” bun la toate de la Cotroceni, trimisă să facă prezenţa.
Dacian Cioloş l-a trimis pe nevinovatul ministrul fără portofoliu al Diasporei, Dan Stoenescu, care însă nu poate suplini prin bunele intenţii lipsa Guvernului de la Eveniment.
Preşedinţia lipsă, Guvernul lipsă, dar şi Parlamentul a fost lipsă. În afară de deputatul Aurelian Mihai, care s-a zbătut cel mai mult pentru organizarea acestui Congres (vin alegerile şi pentru el), deputatul Ovidu Iane (simplu membru în Comisia Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării) şi senatorul Ioan Iovescu (un simplu membru în Comisia de la Senat), şi pentru scurt timp Mircea Lubanovici şi Mariana Câmpeanu, nu s-a văzut picior de parlamentar, cu atât mai puţin urme de conducere a Camerei Deputaţilor sau a Senatului.
Călin Popescu Tăriceanu, şeful Senatului, sau noul preşedinte al Camerei, pe care nu ştie nimeni cum îl cheamă fără Google (un anume Florin Iordache), sau parlamentarii care fac cruci mari prin diaspora Viorel Badea şi Eugen Tomac (ar mai trebui să fie doi parlamentari ai diasporei, cu numele, cine îşi mai aminteşte de ei?).
Aşadar, nu am vrut să cred că cineva încearcă să facă „jocuri” legate de Congresul Diasporei. Mircea Lubanovici, preşedintele Comisiei pentru diaspora din Camera Deputaţilor, penticostal de frunte, a luat cuvântul în deschidere pentru a anunţa că el a vrut ca acest Congres să se facă, contrar unor afirmaţii din presa cea rea din diaspora. Şi cum să nu-l credem? Foarte mulţi delegaţi la Congres sunt penticostali, pastori sau simpli credincioşi. Cultul penticostal este respectabil, nu am absolut nimic împotrivă, iar membrii acestei comunităţi sunt în general oameni respectabili, cu o sensibilitate aparte pentru cele sfinte.
Spuneam la început că nu am vrut să cred. Pe măsură ce se succedau luările de cuvânt, urechile celor prezenţi percepeau cuvântul „Dumnezeu” cu o frecvenţă, să spunem, mai mare decât cea din vorbirea curentă. Atât de mare încât la un moment dat părea că suntem la biserică. „Mulţumesc bunului nostru Dumnezeu” că s-a reuşit organizarea Congresului, a spus şi Ioan Iovescu, senator, ales pe listele PP-DD, trecut la UNPR, care în 2013 anunţa că „s-a pocăit”, trecând de la cultul penticostal la cel baptist.
O delegată din Austria a venit cu propuneri foarte clare, mandatată de mebrii comunităţii ei religioase: „Familia este constituită dintr-un bărbat şi o femeie”. „Să ieşim în sprijinul lui Florin Barbu” (românul penticostal căruia i-au fost luaţi copiii de serviciile sociale de la Londra şi daţi spre adopţie), „să transmitem copiilor noştri învăţăturile bisericii”, etc. etc. Multe luări de cuvânt încheiate cu „Aşa să ne ajute Dumnezeu”. Sau „God bless Romania”, aşa cum a încheiat un pastor – om de afaceri din Statele Unite, delegat la Congres.
Mulţi pastori, dar şi mulţi delegaţi care ţineau să îşi exprime sensibilitatea faţă de cele sfinte. Frecvenţa cu care a fost chemat în cauză Atotputernicul făcea ca micile necazuri ale diasporei de care s-ar fi putut vorbi, să pară nesemnificative.
Trebuie spus că un delegat din Spania a propus să se facă o rezoluţie cu problemele grave cu care se confruntă diaspora, apoi să se întocmească regulamentul, să NU se aleagă niciun Consiliu şi să se organizeze un alt Congres în ianuarie 2017. Propunerea a picat la vot.
Au fost multe episoade care pe de o parte au arătat lipsa de organizare, voită sau nu, care a dus inevitabil la pierderi de timp. Congresul s-a încheiat fără aprobarea unui statut, de fapt alegerile şi tot ce s-a făcut riscă să fie nestatutare prin însăşi lipsa statutului. În plus, nu există nicio regulă de decădere din funcţie. Dacă mâine preşedintele Congresului declară război Islamului, într-un exces de zel, nimeni nu îl poate opri.
Pe de altă parte alte episoade au avut o finalitate improbabilă, ţinând cont de legile statisticii. De exemplu din cei 17 delegaţi din Italia, la alegerea Consiliului Diasporei, format din 35 din totalul de 49 de delegaţi, au fost eliminaţi 10 numai din Italia. Din 49 de buletine de vot, 10 au fost anulate, adică circa 20%. Un statistician dădea cu rezultatele de pământ. Voturile au fost numărate într-o cameră unde nu a avut nimeni acces. Reacţiile au fost naturale: „Nu contează cine votează, contează cine numără voturile”. Dar nu există nicio dovadă a vreunui act ilicit.
În final, după atâţia paşi , profeţia de la început s-a confirmat: a fost ales preşedinte pastorul Marius Livanu, şeful bisericii penticostale române din Italia. Un om extraordinar, orientat însă spre cele sfinte, iubit de credincioşi, dar departe de lumea reală a diasporei, aşa cum o cunoaştem noi. Bunele sale intenţii sunt deasupra oricărei îndoieli, dar aici este importantă şi percepţia celor 5 milioane de români din străinătate.
În scurtul discurs ţinut după anunţarea rezultatelor, pastorul Marius Livanu a explicat că religie vine din latină – re-ligos, refacerea legăturii cu Dumnezeu. „Dacă îl iubeşti pe Dumnezeu, îl iubeşti pe cel de lângă tine.”, metoda prin care va promova unirea românilor din diaspora. „Comunităţile din diaspora s-au coagulat în jurul bisericilor.”, mulţumind în final Domnului pentru onoarea de a fi fost ales.
Senatorul Iovescu a salutat pe pagina sa FB: „Cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să avem un Consiliu de Conducere si o conducere executivă cu un președinte ce este cu adevărat un om a lui Dumnezeu. Mult succes in greaua misiune,va voi ajuta cât pot de mult prin fapte dar și prin a mă ruga Domnului să vă dea izbândă.”
„È la dose che fa il veleno” a spus celebrul Paracelsus. Doza face veninul sau ce-i prea mult strică. Cu toată stima pentru cultele religioase, gestionarea diasporei trebuie lăsată departe de religie.
Congresul Românilor de Pretutindeni trebuie să fie un for de reprezentare a diasporei şi a problemelor sale şi să fie RECUNOSCUT ca atare. Există calităţi ale omului care trec înaintea altora, iar calitatea de a fi pastor într-un cult neoprotestant este una dintre acestea. Cuvântul „pocăiţi” are o doză peiorativă la români, cel puţin de marcare a diferenţei, să nu ne facem iluzii că nu va fi folosit. Deja pe forumurile interesate de Congres multe postări se încheie cu Doamne ajută! sau Amin!, fără să mai fie nevoie de trimitere. Se subînţelege.
În paranteză fie spus, anumite episoade ne fac să înţelegem cât de mult s-a apropiat cultul penticostal de… diaspora: Anul trecut, fostul ministru al diasporei, Cristian David, a trecut la penticostali, filmarea cu botezul său fiind făcută publică. Un alt politician legat de diaspora, Titus Corlăţean, fost secretar de stat la DRP şi fost ministru de Externe în perioada fierbinte a votului din 2014, a trecut şi el la biserica penticostală. Lăsăm paranteza deschisă?
Există multe semne de întrebare. Iată câteva dintre ele.
Nu e nimic rău în participarea unor membri ai cultelor neoprotestante la organizarea diasporei. Lipsa bisericii ortodoxe devine o problemă, lipsa notabilă denotă la fel de mult ca prezenţa.
Statistic, dacă lucrurile ar fi fost lăsate la „voia Domnului”, ar fi dus şi la prezenţa unor reprezentanţi ai BOR, mai ales că la 99% din acţiunile oficiale ale MAE, preoţii ortodocşi sunt prezenţi în primul rând. Este în curs un război al religiilor?
Pe de altă parte, faptul că penticostalii s-au prezentat în număr relativ mare, iarăşi nu mai este o întâmplare. Am aflat că deputatul Lubanovici a insistat pe lângă multe biserici din acest cult să îşi trimită delegaţi la Congres. Durează o clipă, dacă pastorul cere la microfon credincioşilor să semneze pentru fratele lor delegat. Aşa s-ar fi petrecut şi la ortodocşi, fără îndoială, dar nu s-a petrecut, pentru că ordinul de sus nu a venit. În perspectiva alegerilor din toamnă, deputatul Lubanovici şi Aurelian Mihai sunt ca şi aleşi. După tot ce au făcut pentru imaginea acestui cult…
Delegaţii la Congres nu pot face parte din vreun partid politic. Poate criteriul apolitic ar fi putut fi dublat de un criteriu nereligios.
O altă întrebare este implicarea SIE. Chiar să fie atât de neajutoraţi încât să lase nesupravegheată o asemenea ocazie? Sau au făcut în aşa fel încât acest rezultat să mulţumească pe toţi clienţii SIE?
Congresul Românilor de Pretutindeni este, în prezent, etichetat drept „Congresul pocăiţilor”. Să nu ne facem iluzii că nu e aşa. Nu i s-a dat nicio importanţă la nivel de stat, pentru a nu se crea o instituţie reprezentativă care să facă concurenţă Parlamentului. E un obiectiv plauzibil. Diaspora a fost închisă în curtea mică a bisericii, unde e în general linişte.
Congresul a fost golit de conţinut, pentru ca diaspora să nu poată avea o voce credibilă, ci doar una ruptă de realitate. Pastorul Marius Livanu nu este genul de om care să bată cu pumnul în masă pentru drepturile încălcate ale românilor. Este prea politicos şi bine crescut pentru şerpăria în care trebuie să se manifeste. Întâmplarea poate a avut un rol în finalul dezarmant al Congresului, dar iarăşi, statistic, este imposibil să fi ieşit aşa fără anumite „ajustări” făcute de mâna omului.
O altă ocazie pentru a oferi reprezentativitate românilor din diaspora nu va mai exista prea curând.
Problemele de imagine ale Congresului nu îi va împiedica pe congresmani să ia atitudine şi să spună lucrurilor pe nume, pentru a exploata calitatea oficială de reprezentanţi. Probabil cât de curând va începe opoziţia internă în Congres.Eu am estimat la câteva săptămâni timpul până la primele conflicte.
Sorin Cehan