Valul excepțional de căldură care lovește Germania, unde se așteaptă ca mercurul din termometre să ajungă la 40 de grade Celsius, face cu unii oameni să se comporte bizar.
Precum un bărbat care s-a închis complet gol într-un congelator dintr-un supermarket din Renania de Nord-Westfalia.
Gestul tânărului de 32 de ani, împins probabil de caniculă să se adăpostească în congelator, nu a scăpat clienților magazinului care, uimiți de prezența bărbatului în costumul lui Adam printre fileuri de pește și alte produse, i-au chemat pe vânzători.
Aceștia, la rândul lor, au chemat Poliția.
La sosirea agenților, bărbatul și-a pus pantalonii, a luat o cutie cu bere și a început să se plimbe, la bordul unei trotinete, pe culoarele supermarketului.
Până la urmă a fost prins de agenții care l-au reținut pentru acte obscene în loc public, informează agenția de presă ANSA.