Sari la conținut

Starea românilor răniți în accidentul din Cehia: „E grav. Dacă se mai trezește, riscă să rămână în scaun cu rotile toată viața”

31/03/2016 04:10 - ACTUALIZAT 21/06/2023 10:45

Toți cei trei cetățeni români internați în spital după accidentul care a avut loc marți în Cehia sunt, în prezent, în stare inconștientă, medicii fiind rezervați în a da un prognostic, precizează Ministerul Afacerilor Externe, arată știrileprotv.ro.

Conform sursei citate, un consul din cadrul Ambasadei României la Praga s-a deplasat, în regim de urgență, în seara de marți la Spitalul Universitar din orașul Plzen pentru a obține date actualizate de la cadrele medicale privind starea de sănătate a cetățenilor români internați și pentru a o monitoriza constant.

„Toți cei trei cetățeni români internați sunt, în prezent, în stare inconștientă, medicii fiind rezervați în a da un prognostic. Misiunea diplomatică este în legătură cu familiile celor trei cetățeni români spitalizați”, precizează MAE.

Totodată, sursa citată precizează că „MAE a solicitat autorităților române competente identificarea și înștiințarea, în regim de urgență, a familiilor din țară ale persoanelor decedate în urma accidentului”.

„În prezent, trupurile neînsuflețite ale celor patru cetățeni români se află la o companie de pompe funebre din Plzen, de unde vor fi transportate la Institutul de Medicină Legală din aceeași localitate, pentru autopsie”, se mai arată în comunicatul MAE.

Accident cumplit pe autostrada D5 (Praga-Nurenberg): Patru români au murit și trei au fost răniți

Ambasada României la Praga monitorizează cu prioritate cazul, menține permanent legătura cu autoritățile competente locale și cu reprezentanții spitalului în care se află internați cetățenii români, continuând acordarea asistenței consulare de specialitate, în limita competențelor legale, mentionează sursa citată.

Patru români din Maramureș au murit și trei au fost grav răniți într-un accident produs pe o autostradă din Cehia. Mergeau cu toții la lucru și se aflau într-o mașină care a fost lovită de un camion, înmatriculat tot în România. Polițiștii cred că autoturismul a tăiat calea camionului, care n-a mai putut să-l evite.

Șoferul autoturismului are 49 de ani și este din Baia Mare. Ieri își transporta cu propria mașină – un monovolum – 6 prieteni în Cehia, la lucru, când s-a întâmplat nenorocirea. Pe autostrada Praga – Nurenberg, în dreptul orașului ceh Plzen, mașina a fost lovită din spate de un camion tot cu numere de România. Monovolumul a fost proiectat in parapetul de protecție. 4 români au murit pe loc, iar ceilalți trei au fost transportați în comă la spital – printre ei se numără și șoferul autoturismului.

Vecina șoferului: „E grav, are coloana ruptă, splina ruptă, dacă se mai trezește din comă riscă să rămână în scaunul cu rotile toată viața.”

Michael Coudek, TV Nova: „Din câte se pare, șoferul din mașina roșie a intenționat să iasă de pe autostradă, virând spre ieșirea Klatovy. Probabil printr-o manevră imprudentă, a trecut chiar prin fața camionului, al cărui șofer n-a mai apucat să frâneze și să evite coliziunea.”

Polițiștii au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Acasă la Baia Mare șoferul autoturismului era așteptat de cei doi copii ai lui. Soția e plecată și ea la lucru în Germania.

Jana Tomkova, purtător de cuvânt al Poliției din Cehia: „Șoferul camionului nu a fost rănit. A fost testat pentru alcool și alte substanțe interzise. Rezultatul a fost negativ.” Trupurile românilor decedați în accident au fost transportate la morga din Plzen.

Accident spectaculos la München: beat la volan, a aterizat cu maşina pe calea ferată la Gara de Est

Berlin: Accident rutier cu o victimă, cauzat de un șofer român

Român de 20 de ani, mort într-un accident cumplit de circulaţie în Bavaria. Nu purta centura

 

Continuați să citiți în Ziarul Românesc