in

O româncă a fost aleasă în juriul unei emisiuni de talente din Germania

Oana Nechiti, profesoară de dans și coregrafă, va face parte din juriul “Deutschland sucht den Superstar” (Germania caută un Superstar) alături de celebrul Dieter Bohlen (64 de ani), de cantautorul Xavier Naidoo (47) și de fostul câștigător al emisiunii, Pietro Lombardi (26).

În cadrul emisiunii românca va analiza în special aspectul general, prezența, carisma și autenticitatea participanților.

Oana Nechiti s-a născut pe 23 februarie 1988 la Timișoara, unde a trăit până în 2011, și are o carieră în dans profesionist și coregrafie internațională de peste 20 de ani.

Dieter Bohlen a făcut parte din celebrul grup muzical Modern Talking, alături de Thomas Anders

La 14 ani a devenit membru permanent în echipa națională de dansuri a României. În 2004 a început să frecventeze școala de actorie și coregrafie din orașul natal și în 2008 a obținut diploma de coregraf. În 2003, 2007 și 2008 a reprezentant România la Campionatele Mondiale de Dansuri.

Din 2009, Oana trăiește, iubește și dansează alături de iubitul ei Erick Klann pe care l-a cunoscut după participarea la emisiunea „Dansez pentru Tine” din Germania.

Oana s-a mutat în Paderborn în august 2011, iar în 2012 ea și partenerul ei au devenit părinții unui băiețel. Din 2017, cuplul conduce școala de dans “Millennium Tanzschule”, scrie RTL.de.

Campionul Bavariei la Dansuri Latino – Juniori este român: «Nu îmi pot imagina viaţa fără dans»

Incredibil: 427 de români implicați într-o fraudă electorală în Germania, proces la Regensburg

La 3 minute pleacă un român