Sari la conținut

Inițiativă controversată în Germania: Bilet gratuit la teatru pentru persoanele care acceptă să poarte svastica în public

19/04/2018 15:09 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:00

Inițiativa vine în contextul în care, în 20 aprilie, se va juca o piesă numită „Mein Kampf”, după controversata lucrare a lui Adolf Hitler.

„Ca să primească un bilet gratuit, oamenii trebuie să fie de acord să poarte svastica în public”, au anunțat reprezentanții teatrului Konstanz, precizând că vor putea găsi simbolurile la intrare.

Pe de altă parte, cei care plătesc biletul vor primi Steaua lui David, „în semn de solidaritate cu victimile tiraniei național-socialiste”, scrie Newsweek.

„Producția noastră este regizată de unul dintre cei mai importanți scriitori de satiră și o figură publică controversată. Este vorba despre artistul german de origine turcă Serdar Somuncu. El a decis ca piesa sa să înceapă chiar din momentul în care oamenii cumpără biletele”, a precizat purtătorul de cuvânt al teatrului, Daniem Morgenroth.

Ziarul german Deutche Welle notează că respectivul teatru a vrut să le arate oamenilor „cât de ușor pot fi corupți”, fiind dispuși să poarte svastica pentru un bilet gratuit. Oficialii teatrului au precizat, pentru o televiziune, că numărul celor dispuși să poarte simbolul nazist a fost „surprinzător și înfricoșător.”

„Conceptul se leagă de teme actuale controversate precum ascensiunea naționalismului, populismul, xenofobia din întreaga Europă. Piesa noastră vrea să le transmită oamenilor că depinde de ei de ce parte vor să fie – și asta într-un mod concret, nu doar prin cuvinte drăguțe”, a adăugat Morgenroth.

Afișarea simbolurile naziste ese ilegală în Germania, iar infracțiunile rasiale sau violența religioasă sunt sancționate. Totodată, este în vigoare o lege care prevede că negarea Holocaustului este o infracțiune.

În 27 ianuarie, cu prilejul Zilei Internaționale pentru Comemorarea Holocaustului, cancelarul german Angela Merkel a avertizat cu privire la creșterea „rușinoasă” a infracțiunilor antisemite. În 2017, în Germania au avut loc aproximativ 1.500 de astfel de cazuri.

VIDEO/ S-a deghizat în Hitler și a străbătut toată Germania. Reacția nemților a fost incredibilă