in

Furtunile și ploile au dat peste cap programul unor carnavaluri din Germania

Tradiţionalele parade desfăşurate în timpul carnavalurilor din Germania au fost afectate luni, 4 martie, de condiţiile atmosferice care au forţat autorităţile să anuleze sau să amâne procesiunile din mai multe oraşe, relatează DPA, citată de Agerpres.

În timp ce paradele de mai mare amploare au reuşită să înfrunte condiţiile meteo şi să se desfăşoare conform planului, defilări precum cele din oraşul Bottrop sau din localităţi mai mici ca Selingen, Fulda şi Hattingen, au fost anulate din cauza ploilor.

Cea mai mare paradă desfăşurată în Germania de Rosenmontag (”Lunea Trandafirilor”), înaintea Miercurii Cenuşii, care marcheză începutul celor 40 de zile din Postului Paştelui, a demarat aşa cum era planificat la Koln.

Autorităţile municipale au decis să reducă din amploarea paradei pentru a face faţă rafalelor puternice de vânt, multe care alegorice fiind nevoite să renunţe la steaguri, pancarte sau machete, iar caii şi atelajele nu au fost permise.

Vântul puternic din cursul nopţii a rupt ramuri şi a doborât arbori în Dusseldorf şi Koln, punând sub semnul întrebării desfăşurarea festivităţilor.

În alte regiuni din vestul Germaniei, acolo unde sunt concentrate cele mai multe festivităţi, procesiunile au trebuit întârziate din cauza vântului puternic.

Mulţi spectatori au fost însă dispuşi să înfrunte furtuna, organizatorii evenimentelor din Mainz şi Dusseldorf raportând mulţimi de 450.000, respectiv 600.000 de spectatori.

Evenimentele din Lunea Trandafirilor atrag sute de mii de petrecăreţi entuziaşti, îmbrăcaţi în costume de bal mascat, care asistă la defilările cu accente de satiră politică.

Printre parodiile populare de anul acesta s-au numărat care alegorice şi efigii dedicate preşedintelui american Donald Trump (înfăţişat în cadrul paradei din Dusseldorf, sub forma unui înger păzitor care îl protejează pe prinţul saudit Mohammad bin Salman înarmat cu o drujbă) sau reginei Elisabeta a Marii Britanii (înfăţişată la parada din Mainz încercând să scape de Brexit, cu o cerere de azil sub braţ).

Primarul din Bottrop, Bernd Tischler, şi-a exprimat dezamăgirea în ceea ce priveşte anularea procesiunii de carnaval din oraş: ”Bineînţeles că este un lucru neplăcut pentru mulţi dintre cei implicaţi, care au dat dovadă de pasiune şi dăruire” în organizarea acestei parade.

Condiţiile meteo puneau însă prea multe pericole, a mai spus Tischler.

Șofer român de TIR, depistat beat de două ori în 10 ore. Angajatorul german i-a desfăcut contractul de muncă

Autoritățile germane au confiscat câinele unei familii care nu şi-a plătit impozitele și l-au vândut