Sari la conținut

Usturoiul chinezesc congelat invadează Europa și amenință un milion de locuri de muncă

31/08/2023 15:05 - ACTUALIZAT 09/10/2023 17:30
usturoiul chinezesc invadează Europa

Usturoiul chinezesc invadează Europa . Nu ar fi nimic rău, dacă acest lucru nu ar însemna falimentul pentru unii dintre producătorii spanioli, și distrugerea a sute de mii de locuri de muncă în agricultură mai ales pentru străini. În plus, anumite aspecte care privesc intrarea pe piața europeană sunt cusute cu ață albă.
>>> Grad de handicap (GdB) mai mare este egal cu pensionare anticipată?

Usturoiul chinezesc invadează Europa

Vorbim despre usturoiul chinezesc congelat : intră în mod fraudulos din China în Uniunea Europeană, spun spaniolii. Antibioticul natural chinezesc, usturoiul, intră în Europa la un preț mai mic. Drept urmare , limitează vânzarea usturoiului spaniol la prețuri profitabile pentru agricultorii din Spania. Producătorii spanioli se plâng și de nereguli în importurile de usturoi congelat. Dar ce este în neregulă? Mai întâi, antibioticul natural chinezesc este transportat la o temperatură de minus 4 grade când ar trebui să stea la minus 20 de grade, a explicat Julio Bacete, un reprezentant al asociațiilor producătorilor de usturoi din Spania.
>>> Cine poate locui într-o casă moștenită: ceilalți moștenitori – frații mei – mă pot da afară?

În al doilea rând , usturoiul chinezesc are o clasificare tarifară diferită. Drept urmare, este introdus cu tarife foarte mici. Astfel este prejudiciat usturoiul local. Suprafața destinată pentru plantarea usturoiului se va reduce cu 20% în Spania, declin cauzat de seceta din Andalucia și problemele de acces la apă din Castilla La Mancha. Usturoiul este un motor economic pentru multe orașe din Spania. Deja în campania precedentă a fost redusă cu aproximativ 30% comparativ cu anul precedent. La scăderea suprafețelor de cultivat se adaugă și creșterea costurilor de producție cu circa 30%. În consecință problema dată de antibioticul natural chinezesc care invadează piața europeană este mult mai gravă decât ar putea părea la prima vedere.
>>> Noua lege pentru îngrijirea bătrânilor în Germania le oferă ajutor legal și dreptul să decidă pentru viața lor

Aproape un milion de salarii, în pericol

În Spania, cultura usturoiului este răspândită pe 29.000 de hectare, producția este exportată în principal în alte țări care au acum alternativa usturoiului chinezesc congelat la prețuri mai mici. În Spania, în fiecare an, doar tăierea și recoltarea usturoiului pe câmp generează aproape un milion de salarii, în principal în Castilla La Mancha, Andalucia, Castilla y León și Madrid.

Ultima reactualizare: 31 august 2023

Sursa: agronewscastillayleon.com, ZiarulRomanesc.de