Sari la conținut

Asta trebuie să știe toți românii care au mai fost căsătoriţi, în ţară sau în străinătate

Etichete:
27/10/2023 07:00 - ACTUALIZAT 15/03/2024 09:20
Căsătoria românilor în Spania

Ziarul Românesc Spania >> Căsătoria românilor în Spania – Dacă ai fost căsătorit și lucrurile nu au mers cum te așteptai și ai divorțat, trebuie să știi câteva lucruri înainte de a te recăsători. Mai exact, trebuie să faci un lucru la care nici nu te-ai fi gândit că poate fi necesar: înregistrarea divorțului în țara în care te afli. Despre aspecte esențiale privind căsătoria și înregistrarea în străinătate a unui divorț pronunțat în România am vorbit cu avocatul Aurelian Toma Ionescu. (Citiți continuarea după fotografie)
Divorțat, ai dreptul de a moșteni de la fostul soț?

Căsătoria românilor în Spania

Să începem cu începutul. Pentru a te căsători la Primărie la Madrid, de exemplu, sunt necesare următoarele documente:

  • Cerere
  • DNI, pașaport sau NIE (original și fotocopie) în vigoare
  • Certificat de naștere
  • Dovada adresei ambilor
  • Pentru străini, certificat de capacitate matrimonială sau, după caz, Certificat de necăsătorie
  • Pentru cei divorțați, certificatul de căsătorie anterioară cu adnotarea divorțului sau a anulării
  • Pentru persoanele văduve certificatul de căsătorie anterioară și certificatul de deces al soțului/soției decedate
    Citește și: O hotărâre de divorț stabilește pensie alimentară de 40 de euro lunar pentru animalul de companie

Căsătoria și certificatul de celibat în Spania (sau de cutumă)

Străinilor care se căsătoresc în Spania li se solicită certificatul de celibat. „În situația divorțului dintre doi soți, din care cel puțin unul are domiciliul în străinătate, se pune problema înregistrării divorțului în țara în care soțul respectiv domiciliază și în care, eventual dorește să se recăsătorească, în cazul de față Spania dar și în alte țări.

Conform art. 37 alin. 1 din Regulamentul nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială partea care solicită recunoașterea unei hotărâri judecătorești trebuie să prezinte o copie a hotărârii care să întrunească toate condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității sale, și certificatul menționat la articolul 39 din Regulament”, a precizat pentru Ziarul Românesc avocatul Aurelian Toma Ionescu. Ce trebuie să știi despre moștenirea de familie în UE

El a mai adăugat că instanța judecătorească din statul de origine eliberează, conform art. 39, un certificat privind hotărârile judecătorești în materie matrimonială. Utilizează formularul al cărui model este prezentat în anexa I a regulamentului – hotărâri judecătorești în materie matrimonială.

Certificarea, necesară și în alte țări

Spre exemplu, certificatul de cutumă este solicitat, de primăriile din Japonia, cetăţenilor români care doresc să se căsătorească în această ţară. Potrivit econsulat, documentul se eliberează în limba engleză şi are valabilitate 3 luni de la data emiterii. Documentul respectiv atestă faptul că tu îndeplineşti condiţiile prevăzute de legislaţia română pentru încheierea unei căsătorii.

Cetăţenilor români care au mai fost căsătoriţi în ţară sau în străinătate, certificatul de celibat li se poate emite în condiţiile în care au înscrise, în actele de stare civilă române, toate menţiunile privind modificările intervenite în statutul lor civil. Dovada înscrierii menţiunilor se face cu certificatul de naştere românesc, cu menţiuni (privind căsătorii anterioare încheiate şi desfăcute sau care au încetat) sau certificatul de căsătorie românesc, cu menţiuni (privind căsătorii anterioare desfăcute sau care au încetat). ► Citește și: Calvarul moștenirilor de familie – Ce se întâmplă dacă fratele tău nu vrea să vândă casa?

Căsătoria românilor în Spania – Declarația de celibat

Dovada de celibat este necesară cetățeanului român care dorește să încheie o căsătorie în străinătate și trebuie să facă dovada că nu este căsătorit. Dacă nu ai înscrise în registrele de stare civilă române menţiunile privind modificări intervenite în străinătate în statutul tău civil (căsătorii anterioare încheiate şi desfăcute prin divorţ, sau care au încetat prin decesul celuilalt soţ), vei solicita în prealabil autentificarea la consulat a unei declarații de celibat.
În conţinutul acesteia îți vei asuma pe propria răspundere statutul civil (necăsătorit/ divorţat/ văduv), sub sancţiunea prevăzută de codul penal român (art. 326) privind infracţiunea de fals în declaraţii.

Potrivit avocatului Aurelian Toma Ionescu, în vederea înregistrării divorțului în țara în care unul dintre soți domiciliază, sunt necesare, următoarele documente:

  • Sentința de divorț în original, cu mențiunea definitivă, apostilată.
  • Certificatul de celibat emis în conformitate cu prevederile Secțiunii 3 art. 39 din Regulamentul nr. 2201/2003 – anexa nr. 1 la Regulament, în original, apostilat.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc