Sari la conținut

Cum se face calculul pensiei alimentare (de întreținere) pentru copil

Etichete:
24/12/2023 16:15 - ACTUALIZAT 25/12/2023 09:27

Știri SpaniaCalculul pensiei alimentare în Spania – Una din cele mai importante probleme de rezolvat atunci când e vorba de separare sau divorț este calculul pensiei alimentare. Când trebuie să plătească pensia alimentară sau intenționează să înceapă un proces, oamenii vor să știe cum se face acest calcul. În Spania, în fiecare an există circa 100.000 de cupluri care ajung la divorț. Sistemul spaniol este diferit de cel german, de exemplu, iar Codul civil spaniol, la art 146 precizează: „Cantitatea de mâncare va fi proporțională cu averea sau mijloacele celui care o dă și cu nevoile celui care o primește”. În primul caz, acela de a da, se află părinții, în al doilea, de a primi, se află copiii.
Citește și: ► Așa se calculează suplimentul de pensie în Spania pentru români

Calculul pensiei alimentare în Spania: contribuția fiecărui părinte

Așadar, în cadrul procesului de divorț un judecător va stabili contribuția fiecărui părinte la acoperirea acestor nevoi. Care părinte va fi obligat să plătească: Dacă e vorba de custodie monoparentală sau exlusivă, celălalt părinte, care va depunde suma în contul bancar desemnat în acest scop. Suma pensiei alimentare nu trebuie să fie mai mică de 20% și nici mai mare de 40% din venitul părintelui obligat să plătească.

Dacă e custodie comună, ambii au obligația de a plăti întreținerea copilului în cont bancar comun. ” În cazul custodiei partajate, contributia la cheltuielile copiilor va depinde de situația financiară a ambilor părinți. Doar pentru că locuiește alternativ cu amândoi nu înseamnă că aceste cheltuieli sunt întotdeauna plătite la jumătate.

Dacă există o diferență semnificativă între veniturile unui părinte și ale celuilalt, cel care se află într-o situație economică mai bună va contribui cu cea mai mare sumă cu titlu de pensie alimentară pentru cheltuielile copiilor. Pentru aceasta, pe lângă veniturile ambilor, se va ține cont de cine ia în folosință locuința familiei, de ce cheltuieli trebuie să suporte fiecare părinte etc.” precizează Carolina Torremocha ,avocat de familie în Valencia pentru divorcios.me.

Care sunt criteriile evaluate de instanță pentru calculul pensiei alimentare?

Așadar, criteriile pe care le evaluează instanța sunt:

  • venitul părinților
  • numărul de copii
  • nevoile copiilor
  • nevoile speciale ale copiilor: dizabilități, boli
  • nevoile financiare ale părinților: rate la bancă, împrumuturi, chirie

Dar chiar dacă criteriile sunt aceleași, nu există un criteriu unanim al instanțelor pentru calculul pensiei alimentare. Consiliul General al Magistraturii a publicat câteva tabele directoare pentru calcularea pensiei pentru copii în procedurile familiale. O aplicație online se află la dispoziția Judecătorilor, avocaților și oricărui om normal în general pentru a efectua calculul într-un mod simplu.

Calculul pensiei alimentare în Spania: Un exemplu, ca să vedem totul mai limpede

Exemplu:

  • există un singur copil din căsătorie
  • tatăl se bucură de vizite în weekend și primește un salariu de 1.620 de euro
  • mama are custodia, dar este șomeră și are doar 920 de euro pe lună.
  • Cifra primită drept pensie alimentară este de aproximativ 226 de euro de pensie.

Pentru a calcula cheltuielile medii ale gospodăriei, sunt excluse următoarele cheltuieli:

  • Ipoteca, chirie
  • Educație, transport școlar, cantina școlară și cazare din motive de educație a copiilor.
  • Prin urmare, aceste cheltuieli se vor adăuga la suma rezultată din tabele în funcție de cuantumul și modalitatea de repartizare a acestora.

Pentru calcularea veniturilor se vor lua în calcul salariile sau venitul net (nu brut) din 12 plăți lunare, proporționând plățile extraordinare.

Tabelele presupun că nu există nevoi speciale la copii (dizabilități, boli sau alte circumstanțe). Dacă apare această împrejurare, trebuie luată în considerare pentru stabilirea pensiei definitive. Tabelele nu au în vedere venituri ale persoanei obligate la plata pensiei sub 700 de euro. În intervalele de venit mai mici decât această sumă se va stabili pensia minimă sau de subzistență, care variază din punct de vedere jurisprudențial în funcție de diferitele zone geografice. În cele mai multe cazuri, pensia alimentară este o plată care trebuie menținută mulți ani și care va necesita fie un acord cu fostul partener, fie un proces judiciar pentru modificarea ulterioară a acesteia.

Pensia alimentară poate fi plătită în natură?

Avocata Carmen Pop din Madrid este un profesionist binecunoscut în comunitatea românilor din Spania, specializat, între altele, în Dreptul Familiei. Pe blogul său avocata precizează că pensia alimentară poate fi plătită în natură, cumpărând bunuri și servicii pentru copil are multe avantaje dar trebuie cerută astfel.

În plus, enumeră aceste avantaje pe blogul său:

  • poți controla pe ce se cheltuiesc banii, te asiguri că sunt folosiți în interesul copilului
  • poți fi perceput de către ceilalți (directorul școlii, instructor, învățător, educator, doctor) că având un cuvânt de spus în toate aceste probleme legate de educația copilului, activitățile extrașcolare sau situația medicală a copilului.
  • oferi copilului un model echilibrat cu privire la rolul fiecăruia dintre cei doi părinți (adică nu doar mama trebuie să se ocupe de cumparat hăinuțe și rechizite sau de dus copilul la doctor – ci și tatăl care nu trebuie să fie doar părintele de weekend cu care copilul este implicat strict în activități recreative.

Avocat: „Un părinte poate deturna acești bani de la nevoile copilului”

Potrivit aceleiași surse, pensia alimentară plătită în bunuri și servicii poate deveni o modalitate de a îmbunătăți legăturile personale dintre părintele care nu are copilul în custodie și minor. Deseori, datorită conflictelor dintre părinți, pensia alimentară datorată copilului devine un subiect de dispută între aceștia, creând tensiuni ce se sunt resimțite negativ de către minori. De asemenea modul de utilizare a banilor proveniți de la părintele necustodian nu este supus niciunui control astfel că părintele custodian poate deturna acești bani de la nevoile copilului spre alte nevoi (ca de exemplu nevoile sale personale sau chiar nevoile noului partener de viață) în detrimentul copilului.

În ciuda unei preferințe exprese a legii, în continuare un larg procentaj dintre judecători vor decide ca pensia de întreținere minor să fie plătită în bani. Este important ca avocatul dvs. să argumenteze extrem de bine cererea și, în caz că prima instanță (judecătoria) va refuză să accepte o astfel de modalitate de plată a pensiei alimentare, să faceți apel și chiar recurs dacă este nevoie. „Plata pensiei de întreținere în natură este un drept al dvs. și al copilului dvs. iar forțarea dvs. de a plăti pensia în natură vă îngrădește în fapt posibilitatea de a vă exercita autoritatea părintească” mai precizează avocata Carmen Pop. Sursa: Portalul instanțelor de judecată din Spania, avocatromanmadrid.org

Continuați să citiți în Ziarul Românesc