Sari la conținut

Soția cancelarului Scholz a demisionat din funcția de ministru al Educației al landului Brandenburg

Etichete:
18/04/2023 13:18 - ACTUALIZAT 18/04/2023 13:18
Soția cancelarului german Olaf Scholz și-a dat demisia

Ministrul Educației din landul Brandenburg, Britta Ernst (62 ani), soția cancelarului german Olaf Scholz, și-a dat demisia după ce planurile ei de a aborda problema lipsei de profesori nu au găsit suficient sprijin în cadrul partidului său, a anunțat luni, 17 aprilie, un purtător de cuvânt al guvernului local.

Premierul landului, Dietmar Woidke, care, la fel ca Ernst, face parte din Partidul Social-Democrat (SPD, de centru-stânga), a acceptat demisia.

În ultimii ani, Britta Ernst a fost criticată în repetate rânduri de asociaţiile educaţionale şi de opoziţie, şi chiar din interiorul guvernului de coaliţie al landului.

Ea a fost ministru al Educaţiei în Brandenburg din 2017. Va fi succedată de secretarul de stat pentru educaţie Steffen Freiberg. CITEȘTE ȘI: Spargere în casa lui Olaf Scholz: un bărbat mascat pătrunde în locuința cancelarului

Woidke a lăudat activitatea lui Ernst. ”Ea şi-a îndeplinit funcţia în vremuri dificile – mă refer aici la pandemia de coronavirus – cu clarviziune şi mână sigură”, a spus Woidke. ”Sunt sigur că, în retrospectivă, mandatul ei va fi asociat cu repere importante, cum ar fi îmbunătăţirea continuă a ratei de personal din grădiniţe”.

Liderul grupului parlamentar al CDU (Uniunea Creştin-Democrată, conservatoare) din Brandenburg, Jan Redmann, i-a adus şi el un omagiu, spunând că a avut sarcina de a curăţa ”dezastrul politicilor eşuate din ultimii 30 de ani”.

Recent, criticile nu au venit doar din partea şcolilor şi a părinţilor, ci şi din partea SPD şi a Verzilor din parlamentul landului. Acestea se refereau la planurile de realocare a 200 de posturi didactice în favoarea specialiştilor administrativi şi a asistenţilor sociali şcolari, soluţie gândită ca o piatră de temelie pentru a răspunde la lipsa de cadre didactice, care este o problemă în întreaga Germanie.

Sursa: Associated Press. ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc