«Foarte mulți profesori spun că vocea vine cu timpul. Eu spun că vine cu tehnica și timpul doar așază vocea în corp, pregătind-o pentru repertoriul tipic vârstei».
Cu un destin marcat de întâlnirea cu celebra sa mătușă, Virginia Zeani, soprana Lavinia Cherecheș șlefuiește, de doi ani, voci la Academia de Arte din Berlin și, mai nou, la Academia de Arte din Stockholm. Care a fost drumul ei spre acest succes răsunător?
Mătușa din America
Părinții săi sunt profesori de muzică în Cugir, județul Alba, unde a locuit până la 18 ani.« Cred ca am avut întotdeauna voce, dar profesorul meu de chitară, Paul Vulkan, și-a dat seama că am o „altfel de voce” și s-a oferit să vină acasă la noi și să facă vocalize cu mine, pentru o perioadă.»
Vocea Laviniei merita o șansă, astfel că părinții au trimis-o la la un profesor la Cluj, pentru a se pregăti de Conservator. «Am intrat la Academia de Muzică «Gheorghe Dima» în 1993, era foarte mare concurența, dar m-am bucurat să intru printre primii. Am avut bucuria să lucrez cu Prof. Niculina Mirea și Prof. Elena Andrieș, iar în anul de masterat, cu celebrul tenor Roman Ion Piso. Cu toții au avut un mare impact asupra vocii mele. Am fost o studentă serioasă, studiam foarte mult și cred că am reușit să învăț cât mai mult de la Maeștrii mei.»
A absolvit Conservatorul și apoi a plecat pentru o perioadă în America, unde a luat lecții de canto de la celebra Virginia Zeani.
«În anii frumoși ai copilăriei mele, tatăl meu, care este din Solovastru, județul Mureș, îmi spunea că am undeva în lume o mătușă care este o celebră soprană. Atunci nu știam ce înseamnă acest lucru, dar apoi am aflat că se numește Virginia Zeani și ea mi-a schimbat ulterior viața. În anul 1999, când eram încă studentă în anul de masterat, am primit o invitație de a cânta la deschiderea Consulatului Român din Atlanta. Am fost foarte fericită pentru invitație și, nu în ultimul rând, pentru faptul că pot să merg să o vizitez pe mătușa mea, Virginia Zeani.
Eram destul de săracă la acea vreme și nu știam cum o să ajung la dansa, dar pentru că vroia să mă cunoască, mi-a plătit călătoria din Atlanta spre Indiana. Am fost foarte impresionată și recunoscătoare pentru gestul ei. Nu doream nimic mai mult în acea perioadă decât să stau pe lângă ea, să ascult orele studenților săi de la Indiana University și să pot învăța cât mai mult. Am stat în casa dânsei timp de trei săptămâni, timp în care a lucrat cu mine foarte mult. Cu mare exigență, dar și blândețe în același timp, a schimbat multe lucruri la vocea mea, m-a ajutat să repar anumite defecte ale vocii și să-mi dau seama cum pot să nu mai greșesc pe viitor. Ascultam înregistrările de la orele de canto până la patru dimineața, iar a doua zi o luam de la capăt cu ore, studiu și învățat de partituri. În scurta perioadă petrecută în casa ei mi-am schimbat mentalitatea în ceea ce privește cariera unui artist, am învățat ce înseamnă să fii modest și nobil în tot ceea ce faci în viață.»
Primele succese
Lavinia era încă în perioada studenției, când aa susținut rolul Donnei Elvira din opera «Don Giovanni» de W. A. Mozart, pe scena Operei Române din Timișoara. În distribuție mai erau nume care ulterior au devenit celebre în lume și care astăzi fac cinste țării noastre: George Petean, Marius Budoiu, Simona Ivaș, Petre Burca și mulți alții.
«La acea vârstă, pentru mine totul era o emoție, o bucurie și un vis împlinit, acela de a fi pe scenă și a cânta cu o orchestră adevărată, într-o casă de operă atât de importantă din România. Nu pot descrie ce am simțit. Era un vis împlinit, însă era doar începutul.
După perioada de studiu cu minunata Virginia Zeani, viața și vocea mea s-au schimbat. Am primit invitații de la majoritatea filarmonicilor și caselor de operă din țară. Am fost invitată și în străinătate, unde de asemenea am susținut concerte.
La Cluj-Napoca, în minunata Operă Națională, pot să spun ca m-am simțit acasă. Este Opera unde m-am format ca artist și care mi-a dăruit foarte multe succese. Turandot, din opera lui Giocomo Puccini, este rolul care mi-a rămas în suflet și la care ma întorc de fiecare dată cu plăcere.»
Locuiți în Berlin, la fel ca mulți alți români de succes. Când v-ați mutat în Germania și mai ales de ce ați decis să plecați din România?
«Locuiesc la Berlin de opt ani. A fost o decizie foarte grea de a pleca din țară, dar în același timp o decizie de a-mi dovedi mie că pot să evoluez și să fac mai mult în ceea de privește cariera mea pedagogică și cea de artist liric. Începutul a fost foarte greu și cei care vin în străinătate știu exact despre ceea ce vorbesc. Aici mi-am dat seama care îmi sunt limitele și cât de puternică pot să fiu. Am reușit singură până în acest moment, eu, o fată simplă din inima Ardealului…»
Sunteți doctor docent al Academiei de Arte din Berlin. Când și cum v-ați apucat de predat canto?
«Acum doi ani, după multe căutări, am reușit, prin concurs, să intru la Academia de Arte din Berlin. În scurt timp am devenit un profesor foarte căutat. Academia îmi face o foarte bună reclamă, datorită studenților mei care cântă peste tot în lume și lună de lună am noi și noi studenți din toată lumea. Am început să predau în anul 1999 la Facultatea de Arte din Oradea, locul unde m-am dezvoltat ca profesor și unde am avut primele rezultate. De atunci am dorit să evoluez, să ajut cât mai mulți studenți să ajungă pe scenă și a fost locul unde m-am implicat cu tot sufletul. Bucuria este fără margini când vad ca un student care avea probleme mari cu vocea ajunge să cânte la Metropolitan Opera, Scala di Milano, Deutsche Oper Berlin și multe alte case de operă importante din lume. Totul se reduce la un cuvânt: muncă. În spatele acestor succese nu există decât multă muncă, seriozitate, ambiție, modestie și înțelepciune.
Am crezut în visul meu de a ajuta și pe alții, așa cum eu am fost ajutată la rândul meu. Am primit informații importante de la Virginia Zeani pe care doresc din suflet să le ofer mai departe tuturor celor care caută să-și perfecționeze vocea. Bucuria din ochii studenților și îmbrățisarea de la sfârșitul orei este cel mai frumos sentiment.»
Sunteți un profesor exigent?
«Vă răspund foarte simplu. Da. Exigența nu înseamnă răutate, ci dorința ca acel student să reușească. Nu fac nimic pentru prestigiul meu, ci pentru bucuria din sufletul studentului. Nu doresc decât ca, la sfârșitul orei, studentul să-mi spună că a înțeles și să constat în ora viitoare că într-adevăr așa este. Virginia Zeani avea o vorbă. «Dacă eu nu cer, studentul nu dă». Și cred că este foarte adevărat. Foarte mulți profesori spun că vocea vine cu timpul. Eu spun că vine cu tehnica și timpul doar așază vocea în corp, pregătind-o pentru repertoriul tipic vârstei.»
Care sunt problemele cu care se confrunta un student la Conservator și cum îi motivați pe elevi? Cât este talent și câtă muncă în procesul de șlefuire a vocii?
«Problema frecventă nu este vocea, ci neîncrederea și frica. Vocea este înăuntrul tău și îți trebuie mult curaj ca să te descoperi și să arăți lumii că poți să cânți. Studenții mei au avut în primul rând încredere totală în mine și în ceea ce le-am promis la început. Îi încurajez foarte mult să creadă în visul lor. Nu are dreptul nimeni să spună cuiva să nu viseze. Nu poți lua bucuria din sufletul cuiva cu o vorbă aruncată în vânt. Eu fac tot ceea ce pot .Pe lângă munca împreună, determinarea lor este foarte importantă.
Pe lângă voce, îți trebuie ambiție și seriozitate. Îți trebuie să fii pregătit să renunți la multe și să o iei de la capăt de fiecare dată când este greu. Și asta pentru că, după toată această luptă, vine acel moment mult visat, de a urca pe scenă.»
Aveți vreun student român la Academia de Arte din Berlin?
«Din păcate nu am niciun student român în Academia din Berlin. Îmi doresc ca într-un viitor apropiat să pot să fac ceva în acest sens. Am în schimb foarte mulți studenți români care vin din România și nu numai, pentru a lucra cu mine la Berlin. Vocile din România sunt minunate, iar școala de canto, foarte bună.»
Cum v-au primit colegii de catedră în Germania?
«Este minunat să pot să povestesc acest sentiment. Pe lângă faptul că am fost angajată de curând aici, sunt tratată și privită cu mare respect. La începutul fiecărui semestru, Academia organizează seri în care suntem invitați toți profesorii, pentru a ne cunoaște mai bine. Colegii sunt minunați și fiecare își vede de munca lui. Nu exista invidii sau răutăți, ceea ce face ca toată atmosfera din Academie să fie una prietenoasă și în interesul studenților.»
Ce vă place la stilul de viață nemțesc?
«Acum 10 ani, când am ajuns în Berlin, credeam sincer că nemții sunt reci și distanți. Acum nu mai cred acest lucru. Oamenii au nevoie de timp să se cunoască și să-și facă propria părere. Îmi place claritatea lucrurilor și, într-un fel, distanța.
Nu pot să spun nimic rău despre Germania. Țara aceasta m-a adoptat și până acum mi-a oferit atât de multe. Iubesc să locuiesc la Berlin, un oraș care nu încetează să mă surprindă zi de zi.»
Ce ați schimba la România, dacă ați avea vreo putere în acest sens?
«Aș schimba această autosuficiență care ne face să părem nepăsători. Aș schimba mândria și mediocritatea care există în foarte mulți și aș pune în locul lor conștiința, responsabilitatea și iubirea pentru sine și cel de lângă tine. Ar fi frumos să pot face asta…»
Vă mai amintiți care a fost primul concert la care v-ați invitat părinții și ce v-au spus după?
«Părinții mei sunt oamenii care m-au inspirat în viață. Tata, un om sensibil și cu pasiune pentru muzică, iar mama, o femeie puternică, care m-a făcut să-mi dau seama că trebuie să muncesc în fiecare zi pentru ceea ce doresc să am. Sunt foarte mândri de tot ceea ce am realizat până acum și mă bucur că am putut să-i am alături, să vadă tot acest proces al maturizării și cunoașterii mele. Pentru mine nu a fost nevoie de cuvinte, lacrimile din ochii lor au spus totul.»
Români care vă inspiră?
«Revin la Virginia Zeani. Ea a fost inspirația mea. Mi-aș fi dorit să am măcar 10% din bunătatea, frumusețea, noblețea, eleganța, inteligența, modestia, înțelepciunea, vocea sa. Este o româncă din Solovastru, satul bunicilor mei. O ador.»
Ce faceți când nu munciți?
«Mă bucură mult să stau în natură, să călătoresc, să privesc oamenii, să savurez o zi frumoasă la o cafea cu prietenii. Îmi place să visez la ceea ce aș mai putea face frumos în și cu viața mea.»
O definiție pentru muzică?
«O bătaie de aripi în suflet…un strop de ploaie pe un geam…o îmbrățișare…un zâmbet…»
Mihaela Zamfirache
Cei mai mulți medici străini din Germania sunt români. Cifre șocante ale exodului alb
Cei mai mulți medici străini din Germania sunt români. Cifre șocante ale exodului alb