Sari la conținut

Noua soluție pentru chiriile mari din Germania: mai puține taxe pentru proprietari

Etichete:
13/02/2025 16:06 - ACTUALIZAT 13/02/2025 16:06
soluție pentru chiriile mari din Germania

Soluție pentru chiriile mari din Germania: Plafonarea chiriilor este un subiect controversat în Germania. Însă, autoritățile dintr-un land federal propun o alternativă: scutiri fiscale pentru proprietari ca soluție împotriva creșterii excesive a prețurilor chirilor. Iată despre ce land german este vorba. (Continuă după fotografie)

soluție pentru chiriile mari din Germania

De ce sunt chiriile atât de mari?

În Germania, chiriile au devenit din ce în ce mai greu de suportat, mai ales în raport cu veniturile populației. Pe lângă chiria propriu-zisă, chiriașii trebuie să acopere și costurile adiționale pentru încălzire, apă, întreținere și alte servicii, ceea ce crește considerabil suma plătită lunar.
Citiți și ► Creșterea costurilor suplimentare în Germania: chiriașii pot fi obligați să plătească retroactiv

Pentru a controla aceste creșteri, au fost implementate diverse măsuri, precum:
Mietspiegel (indicele de referință al chiriilor) – stabilește cât de mult poate crește chiria într-o anumită zonă.
Mietpreisbremse (plafonarea chiriilor) – limitează chiria noilor contracte de închiriere la maximum 10% peste prețul mediu al pieței locale.

Soluție pentru chiriile mari din Germania: reducerea impozitelor pentru proprietari

Ministrul Construcțiilor din Baden-Württemberg, Nicole Razavi (CDU), propune o alternativă: stimulente fiscale pentru proprietarii care închiriază locuințele la prețuri mai mici decât media pieței. „Consider că și proprietarii privați ar trebui să beneficieze de scutiri fiscale dacă închiriază sub prețul pieței,” a declarat Razavi pentru dpa.
Citiți și ► Cresc chiriile în 2025: ce trebuie să știe toți chiriașii din Germania

Acest avantaj fiscal ar putea:
► Încuraja stabilizarea prețurilor pe piața chiriilor.
Crește oferta de locuințe accesibile.
► Oferi o compensație proprietarilor, care în prezent plătesc impozite considerabile pe veniturile obținute din chirii, conform Echo24.de.

Critici și îngrijorări privind eliminarea plafonării chiriilor

Nu toți susțin această inițiativă. Asociația Chiriașilor din Germania critică propunerea, argumentând că marile companii imobiliare ar putea profita de eliminarea Mietpreisbremse pentru a crește masiv chiriile. De altfel, plafonarea chiriilor este valabilă doar până la sfârșitul anului 2025, iar o prelungire încă nu a fost aprobată.

Experții avertizează că, începând cu 2025, chiriile ar putea crește semnificativ, iar chiriașii trebuie să fie atenți la eventualele majorări nejustificate și facturi de întreținere incorecte.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc