Sari la conținut

Renunțați definitiv la permisul auto, primiți în schimb transport public gratuit – Ofertă pentru șoferii din Germania

Etichete:
06/12/2023 19:36 - ACTUALIZAT 06/12/2023 19:36
Permisul de conducere în schimbul Deutschlandticket

Șoferii care renunță voluntar la permisul de conducere primesc în schimb un Deutschlandticket gratuit în unele localități. Această campanie este menită să ofere un stimulent pentru ca oamenii să se deplaseze fără mașina personală și, prin urmare, să scadă traficul rutier. Campania este destinată să atragă în mod deosebit vârstnicii. Dar nu numai.
CITIȚI ȘI ► Ștergătoarele de parbriz – Truc simplu pentru a le proteja de îngheț

Deutschlandticket gratuit în schimbul de permisului auto

Șoferii care acceptă să se deplaseze numai cu mijloacele de transport în comun, pot primi gratuit, în schimbul permisului de conducere, un bilet valabil în toată Germania, Deutschlandticket, în prezent vândut la prețul de 49 de euro.

În special persoanelor în vârstă le place să profite de această ofertă. Pentru că multe persoane se simt nesigure când conduc pe măsură ce îmbătrânesc. Vederea și auzul se deteriorează adesea, iar viteza de reacție scade și ea. De asemenea, anumite medicamente pot afecta capacitatea de a conduce vehicule. Potrivit statisticilor, șoferii în vârstă sunt adesea principalii vinovați în cazul unui accident.
CITIȚI ȘI ► Germania: Bilet naţional de transport la 49 de euro. Cum și unde îl puteți folosi

Renunțarea la permisul auto, o decizie grea pentru pensionari

În prezent se discută despre controalele obligatorii de sănătate pentru șoferii din Germania începând cu vârsta de 70 de ani, dar se pare că nu vor exista în viitorul apropiat. Ideea a atras multe critic. Deoarece mobilitatea fizică devine adesea mai dificilă pe măsură ce îmbătrânești, mașina este adesea singura alternativă de a se deplasa în viața de zi cu zi pentru persoanele în vârstă.

În Leverkusen, Hanovra și Bonn, seniorii care doresc să se deplaseze fără mașină în viitor își pot schimba permisul de conducere cu un Deutschlandticket sau cu un bilet pentru transportul local regional. Cu toate acestea, biletele sunt valabile doar pentru o perioadă limitată de timp. Renunțarea la permisul de conducere, pe de altă parte, este o decizie permanentă. Nu este pur și simplu valabil din nou după ce biletul a expirat. Dacă vrei să conduci din nou după aceea, trebuie să iei din nou permisul de conducere.
CITIȚI ȘI ► Biletul de 49 de euro continuă și anul viitor, dar ce se întâmplă cu prețul

Schimbarea permisului de conducere cu Deutschlandticket nu se aplică doar vârstnicilor

Următoarele oferte municipale de a vă schimba permisul de conducere cu Deutschlandticket sunt disponibile pentru seniori sau oricare alte persoane interesate:

  • Bonn: În fosta capitală federală, persoanele de peste 60 de ani pot călători cu Deutschlandticket timp de șase luni după predarea permisului de conducere. Orașul Bonn va acoperi costurile.
  • Dortmund: Oricine renunță voluntar la permisul de conducere va primi gratuit un Deutschlandticket pentru două luni drept mulțumire. Oferta nu este limitată de vârstă.
  • Districtul Ennepe-Ruhr (Renani de Nord-Westfalia): Persoanele de toate vârstele care doresc să treacă definitiv de la mașini la autobuze și trenuri pot solicita un bilet gratuit pentru Germania timp de un an.
  • Hanovra: În campania „Bilet în loc de permis de conducere”, pensionarii primesc un card de rețea senior de la operatorul regional de transport GVH pentru un an la predarea permisului de conducere. Oferta a fost extinsă și este valabilă până în noiembrie 2024.
  • Lübeck: În acest oraș poți folosi gratuit Deutschlandticket-ul timp de un an dacă renunți la propriul permis de conducere în viitor. Oferta este deschisă tuturor celor care își au reședința principală în orașul hanseatic, indiferent de vârstă.
  • Leverkusen: Persoanele în vârstă de peste 75 de ani primesc un voucher de la administrația orașului la predarea permisului de conducere, care poate fi transformat într-un abonament anual gratuit la compania de transport locală.

Citiți și ► Transport mai ieftin în Germania: milioane de cetățeni vor călători cu doar 29,40 de euro de anul viitor

În locul predării permisului auto, pensionarii pot testa Deutschlandticket la un preț redus

În multe comunități există și opțiunea de a obține la reducere Deutschlandticket-ul dacă ești deja la vârsta de pensionare, fără a fi nevoie să renunți definitiv la permisul de conducere. Aceasta înseamnă că seniorii interesați pot testa mai întâi, fără obligații, dacă schimbul merită pentru ei, fără a fi nevoiți să ia o decizie atât de importantă și de durată. Informații privind acest lucru pot fi găsite pe site-urile companiilor regionale de transport.
CITIȚI ȘI ► Deutschlandticket este acum valabil și pentru unele trenuri IC și ICE

Odată cu introducerea Deutschlandticket, au fost uneori multe probleme, mai ales în rândul seniorilor, pentru că de multe ori nu le-a fost deloc ușor să-și rezerve biletele digital, iar cardurile cu cip uneori au întârziat să ajungă, scrie HNA.