
Ieșea din supermarketuri cu coșul de cumpărături și depozita marfa „cumpărată” într-un Porsche Panamera. Așa ar fi acționat, potrivit anchetatorilor, Matei T. (28 de ani), un cetățean român acuzat că a comis furturi în serie din magazine din mai multe țări europene. Conform actului de acuzare înaintat recent de Parchet, tânărul ar fi furat exclusiv produse de marcă, dar în cantități mari, folosind un mod de operare repetitiv și bine pus la punct. Ancheta descrie un comportament calculat, orientat spre profit rapid, în care mașina de lux era folosită nu doar ca mijloc de transport, ci și ca element de camuflaj social, menit să nu trezească suspiciuni.

Procurorii vorbesc despre furt calificat în scop comercial, în 16 cazuri, comise nu doar în landul Hessa, ci și în Renania de Nord–Westfalia și Saxonia Inferioară. Potrivit informațiilor apărute în presa germană, Matei T. ar fi fost activ și în Italia și Marea Britanie, ceea ce ridică suspiciunea că ar fi făcut parte dintr-o rețea organizată specializată în produse scumpe. Anchetatorii analizează dacă bunurile furate erau valorificate prin intermediari (tăinuitori), iar traseele sale sugerează o activitate infracțională transfrontalieră, desfășurată pe o perioadă îndelungată.
Potrivit anchetatorilor, începând din iunie 2023, Matei T. s-ar fi aflat în Germania cu un singur scop: „comiterea de infracțiuni”. Conducea un Porsche Panamera, surprins în mod repetat de camerele de supraveghere din parcările supermarketurilor. După ce cobora din mașina de lux, intra calm în magazin cu un rucsac mare, gol, lua un cărucior și începea să încarce doar produse scumpe.
Lista bunurilor furate este una aparent banală, dar extrem de profitabilă: cafea, șampon, ciocolată, lame de ras, periuțe și pastă de dinți. Odată ce rucsacul sau căruciorul era plin, Matei T. ieșea fără grabă din magazin, încărca marfa în Porsche și pleca. Conform informațiilor disponibile, prejudiciul dovedit doar în supermarketurile din Germania se ridică la cel puțin 8.124,95 euro.
Citiți și: În drum spre România, cu ciocolată, conserve și cuțite sustrase din Germania
Trei furturi dovedite într-o singură zi
Un exemplu relevant din dosar este o zi de la mijlocul lunii iulie. La ora 15:21, Matei T. este surprins de camerele video într-un magazin Rewe din Wetter (Hessa), de unde fură șampon și pastă de dinți în valoare de aproape 700 de euro. Două ore mai târziu, acesta apare într-un supermarket aflat la 20 de kilometri distanță, în Dautphetal, unde sustrage din nou șampon, de această dată de 165 de euro. Doar 20 de minute mai târziu, este filmat într-un alt Rewe, în Steffenberg, la 25 de kilometri distanță, de unde fură pastă de dinți de aproximativ 500 de euro.

Acestea sunt doar trei fapte dovedite cu imagini video, însă potrivit profilului de deplasare, Matei T. ar fi fost în zece supermarketuri într-o singură zi. Ancheta încearcă să stabilească dacă și în celelalte locații au avut loc furturi.
Arestat în Italia, trimis în fața instanței din Frankfurt
Supermarketurile păgubite au depus în mod repetat plângeri, punând la dispoziția autorităților imagini de pe camerele de supraveghere. Matei T. a fost monitorizat, iar la un moment dat chiar reținut, însă a fost eliberat de fiecare dată, după ce declara că are domiciliu stabil în Germania. Ulterior s-a constatat că acesta exista doar pe hârtie.
Situația s-a schimbat după ce Parchetul din Frankfurt a centralizat dosarele, a stabilit legături între fapte și a emis un mandat european de arestare. Matei T. a fost arestat pe 9 august, în Aprilia (Italia), și extrădat în Germania pe 26 august, conform Bild.
Procurorul Dominik Mies a declarat: „La prima vedere, pare vorba de multe infracțiuni mărunte. Însă am identificat legături între cazuri și am reunit mai multe proceduri. Pe această bază, am putut obține un mandat de arestare și am formulat rechizitoriul.” Matei T. urmează să se prezinte în fața Tribunalului din Frankfurt pe 15 ianuarie, unde va răspunde pentru faptele de care este acuzat.
