
Un accident rutier grav a avut loc în dimineața zilei de joi, 18 septembrie 2025, pe Warensdorfer Straße, în orașul Waren, Germania. În jurul orei 03:45, un șofer român de 40 de ani, aflat la volanul unui camion, a pierdut controlul și a intrat pe contrasens, lovind un autoturism în care se aflau un conducător auto german de 59 de ani și pasagerul său, de aceeași vârstă. Impactul puternic a lăsat ambele vehicule complet avariate și a provocat o blocare totală a circulației pe arteră.

Potrivit poliției, șoferul român părea să se afle într-un stare psihică deosebită în momentul producerii accidentului. „Când am ajuns la fața locului pentru constatare, bărbatul părea dezechilibrat și am fost nevoiți să îl imobilizăm și să îl încătușăm”, au declarat reprezentanți ai Poliției din Waren. Ulterior, un test rapid antidrog a indicat un rezultat pozitiv, confirmând suspiciunea că acesta se afla sub influența substanțelor interzise.
Deși șoferul de camion a scăpat nevătămat în urma coliziunii, din cauza stării sale a fost transportat cu ambulanța la spital pentru investigații suplimentare și măsuri medicale. Pasagerul autoturismului a suferit răni ușoare și a fost dus și el la o clinică din apropiere. Șoferul autoturismului a scăpat nevătămat, însă ambele vehicule au rămas imobilizate și au necesitat intervenția echipelor de remorcare.
CITIȚI ȘI ► Haos în Germania: incendiu, accident rutier și tren cu 900 de pasageri blocat
Circulația reluată după mai multe ore
Accidentul a provocat daune materiale estimate la 40.000 de euro, iar traficul a fost grav perturbat în zonă. Din cauza dimensiunilor camionului și a avariilor, operațiunea de ridicare și degajare a carosabilului a durat până dimineață. Strada a fost complet blocată pentru mai multe ore, iar circulația a fost redeschisă abia la 06:30, după ce echipele specializate au reușit să ridice camionul și să curețe zona de resturile rămase.