Sari la conținut

Șofer de TIR, aproape în comă etilică, a provocat haos pe A1 în Germania. E un miracol că nu a ucis pe nimeni

21/08/2025 21:01 - ACTUALIZAT 21/08/2025 21:04

Un incident grav petrecut miercuri seara pe Autostrada 1, între Posthausen și Oyten (districtul Verden), arată încă o dată cât de periculos poate fi comportamentul iresponsabil al unor șoferi de camion. Un bărbat de 59 de ani, aflat la volanul unui TIR încărcat cu bere, a pus în pericol viața celorlalți participanți la trafic după ce a condus cu o alcoolmie șocantă de 2,49 la mie.

Potrivit poliției, în jurul orei 22:00, camionul a lovit prima dată parapetul de protecție imediat după nodul Posthausen. În loc să oprească, șoferul a continuat deplasarea, iar pe parcurs a izbit de mai multe ori gardul de siguranță, deteriorând grav remorca. Impactul a fost atât de puternic încât partea laterală a semiremorcii s-a rupt, trei roți au explodat, iar lăzi întregi cu sticle de bere s-au răsturnat pe carosabil.

„Un pericol uriaș pentru toți ceilalți șoferi”

Conducătorul auto a fost în cele din urmă oprit de poliție la ieșirea Oyten, unde s-a confirmat că se afla într-o stare avansată de ebrietate. „Este un caz extrem de grav, un șofer de camion aflat sub influența alcoolului, cu o alcoolemie de aproape 2,5 la mie, reprezintă un pericol uriaș pentru toți ceilalți participanți la trafic”, au precizat autoritățile.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă pagubele sunt uriașe: aproximativ 200.000 de euro, iar autostrada a fost complet blocată pentru două ore și jumătate din cauza operațiunilor de curățare și degajare a carosabilului.
CITIȚI ȘI ► Extrem de grav: Șoferi români de camion, în stare avansată de beție pe șoselele din Germania

O problemă recurentă

Acest caz scoate la iveală încă o dată o problemă gravă: responsabilitatea șoferilor profesioniști. Un camion de zeci de tone, scăpat de sub control, poate provoca tragedii în câteva secunde. Faptul că un astfel de vehicul a circulat kilometri întregi în zig-zag, pierzând încărcătură și distrugând infrastructura rutieră, este nu doar o încălcare a legii, ci și o indiferență criminală față de viețile celorlalți șoferi.

Pe numele conducătorului auto au fost întocmite dosare penale, iar permisul de conducere i-a fost reținut pe loc. Ancheta va stabili acum cum a fost posibil ca un șofer într-o asemenea stare să urce la volan și să circule nestingherit pe una dintre cele mai aglomerate autostrăzi din Germania.