Sari la conținut

ȘOC LA BERLIN, un român și-a ucis iubita pe stradă, lângă poarta Brandenburg, cu un cuțit de bucătărie

08/06/2015 13:12 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:35

Un român şi-a omorât în Germania fosta iubită, şi ea româncă. În toiul zilei, individul de 32 de ani a atacat-o pe femeie cu un cuţit, în faţa unui supermarket şi a înjunghiat-o de mai multe ori, sub ochii trecătorilor. Au urmat alte zeci de minute tensionate, până când poliţiştii nemţi l-au imobilizat pe bărbat.

Mai multe echipaje de poliţie, dar şi medici, au intervenit la supermarketul din Brandenburg, unde a fost comisă crima.

Potrivit martorilor, ucigaşul a avut o dispută aprinsă cu fosta lui iubită, o româncă de 26 de ani.

Tânăra, mamă a doi copii, vindea ziare în faţa supermarketului. Cearta dintre cei doi a degenerat, iar individul a atacat-o pe femeie cu un cuţit de bucătărie. A lovit-o de câteva ori, până s-a prăbuşit. Martorii spun că bărbatul a avut apoi o conversaţie aprinsă, la telefon şi că a mai lovit, de câteva ori, trupul femeii.

Câţiva muncitori în construcţii, care lucrau la supermarket, au vrut să intervină, dar românul a reacţionat extrem de violent, spune presa locală. Au urmat momente tensionate şi după apariţia poliţiştilor, în faţa cărora românul a ameninţat că se sinucide.

Cu greu, a fost dezarmat şi arestat. Românca nu a putut fi salvată de medici. Trupul femeii prezenta numeroase răni, inclusiv în zona gâtului.

Ucigaşul e în arest şi urmează să fie judecat.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc