Sari la conținut

Șoc în Germania, avion prăbușit peste un cartier de case, sunt morți, ce spun martorii terifiați

31/05/2025 16:11 - ACTUALIZAT 01/06/2025 11:37

Avion prăbușit peste un cartier de case – O zi obișnuită de weekend s-a transformat într-un coșmar pentru locuitorii unui oraș liniștit din Germania. Un zgomot brusc, apoi panică, fum și flăcări – un avion a căzut din senin într-un cartier de case, spulberând vieți și lăsând în urmă ruine și întrebări fără răspuns.

https://twitter.com/MarioNawfal/status/1928811200449487207

Avion prăbușit peste un cartier de case – Un impact devastator în mijlocul orașului

Orașul Korschenbroich, aflat în landul Renania de Nord-Westfalia, a fost zguduit sâmbătă de un accident aviatic tragic. În timp ce survola orașul cu aproximativ 35.000 de locuitori, o aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit direct într-un imobil din cartierul Kleinenbroich. Impactul a fost atât de violent încât două persoane și-au pierdut viața – pilotul avionului și un locatar al casei lovite.

Din primele date reiese că aeronava, o Beechcraft B36TC Bonanza înregistrată cu indicativul D-EHVM, urma să aterizeze la Mönchengladbach. Totuși, pilotul – o femeie în vârstă de 71 de ani – ar fi pierdut brusc controlul asupra aparatului, cauză ce urmează să fie stabilită de anchetatori.
Citiți și: Un avion cu 200 de pasageri a zburat din Germania în Spania fără pilot

„A fost la un pas să-mi cadă în grădină”

Avion prăbușit peste un cartier de case – Mai mulți martori oculari au descris scenele cuprinse de haos și groază. Un locuitor a relatat pe rețeaua X că avionul aproape i-a atins curtea înainte de a se prăbuși două kilometri mai departe. „Ce nenorocire! Sunt total pentru interzicerea zborurilor peste zone rezidențiale”, a scris acesta, șocat.
Citiți și: Avion cu 80 de pasageri aterizează forțat, ia foc și se răstoarnă. Imagini DRAMATICE

După coliziune, flăcări și fum negru au cuprins fațada casei lovite, generând o mobilizare amplă a echipajelor de pompieri. Peste 50 de salvatori au fost trimiși la fața locului pentru a lichida incendiul și a securiza zona.
Citiți și: Violențe în Paris: victoria PSG în finala Champions s-a transformat în infern urban, cu morți, răniți și distrugeri

Avion prăbușit peste un cartier de caseDe ce a pierdut pilotul controlul asupra avionului?

Pe imaginile apărute în presa germană se poate observa cum coada aeronavei străpunge solul din fața casei, în timp ce echipajele de intervenție intervin în echipamente de protecție. Clădirea are porțiuni complet carbonizate, semn al intensității incendiului declanșat în urma impactului.

Un cont de pe platforma X a analizat chiar traiectoria aeronavei, notând că avionul „a căzut 150 de metri într-un singur minut”, o pierdere de altitudine considerabilă care poate indica o defecțiune tehnică sau o problemă medicală suferită de pilot.

Cine sunt victimele acestei tragedii?

Avion prăbușit peste un cartier de case – Potrivit postului RTL, femeia aflată la manșa avionului avea 71 de ani. Cealaltă victimă este un locatar al casei, care nu se afla în avion. Identitatea acestei persoane nu a fost încă făcută publică. În mod tragic, accidentul a curmat viața unui om aflat în propria locuință, loc care ar fi trebuit să fie un simbol al siguranței.

Sursa principală a informațiilor este publicația germană Bild, precum și relatările RTL și X, platformă pe care martorii oculari au oferit detalii tulburătoare despre incident.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc