
Piața germană de închirieri auto pierde unul dintre jucătorii săi cu zeci de ani vechime. După luni de incertitudine și încercări eșuate de salvare, compania Starcar își închide definitiv ultimele filiale din Hamburg, punând capăt unei activități de aproape patru decenii și lăsând în urmă sute de angajați fără loc de muncă.

La finalul lunii februarie, pe 28, compania își închide ultimele sedii din cartierele Hamm, Langenhorn și Altona. Prin insolvența Star Car GmbH Kraftfahrzeugvermietung, peste 600 de angajați își pierd locurile de muncă.
Fără salvare pentru un nume important din industrie
Fondată în 1987, în Hamburg, Starcar ajunsese să opereze peste 100 de locații și era considerată unul dintre cei mai mari operatori de închirieri auto din Germania, alături de Sixt, Europcar și Hertz.
În octombrie 2025, compania a depus cerere de insolvență, iar la 24 octombrie Tribunalul Districtual din Hamburg a deschis procedura preliminară de insolvență. În săptămânile care au urmat, nu s-a găsit niciun potențial investitor interesat să preia afacerea. Drept urmare, activitatea a fost redusă treptat, iar la 31 decembrie operațiunile comerciale au fost complet suspendate.
Citiți și: O companie de transport taie aproape jumătate din locurile de muncă. Riscă desființarea
Mesajul de rămas-bun al companiei
Pe 23 ianuarie, administratorul judiciar, Christoph Morgen, a anunțat că Starcar și filialele sale vor fi lichidate. La acel moment, aproximativ 170 de angajați mai lucrau în cadrul companiei. În lipsa unui investitor potrivit, s-a decis închiderea definitivă a tuturor locațiilor rămase. Decizia a fost confirmată de avocat publicației germane BILD, iar procedura ordonată de lichidare ar urma să fie finalizată în primul trimestru al anului.
Pe site-ul companiei din Hamburg, mesajul de adio transmite emoție și recunoștință: „Vă mulțumim din suflet pentru loialitate, încredere și pentru mulții kilometri parcurși împreună în ultimii ani. Vă mulțumim pentru înțelegere. Ne va fi dor de voi!”
Astfel se încheie povestea unui brand care, timp de aproape 39 de ani, a fost un nume de referință în industria germană de închirieri auto.
